gânj smn [At: DAMÉ, T. 11 / Pl: (rar) ~i, ~uri / E: bg гъз „îndoitură”, cf vsl *газ „nuia”, гуз „funie”] (Pop) 1 Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită care se folosește ca frânghie. 2 (Îe) A se ține ~ de cineva A se ține scai de cineva. 3 Verigă făcută din gânj (1) cu care se închide poarta legându-se de stâlpul ei. 4 Gânj (1) răsucit de legat pomii de la gard unii de alții Si: (reg) gujbă. 5 (La car) Legătură a leucii cu carâmbul de sus Si: (reg) gujbă, peteucă, petiocă. 6 (Lpl) Întinzătorile care leagă fundurile carului de răscoalele loitrelor Si: baieri, brăciri, curmeie, cujbe, lambe, lanțuri, lănțușuri, tărânci. 7 (La plugul de lemn) Potângul care leagă cotiga de grindei. 8 (La sanie) Legătura dintre proțap și sanie Si: apărătoare, cetlău, coardă, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă. 9 (La barcă) Frânghie de care se leagă vâslele de barcă. 10 (Lpl) Lemne noduroase. 11 Un fel de viță sălbatică. 12 (Reg) Om bătrân. 13 Joc țărănesc, probabil o horă.