FUTURISM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, contrapunând oricăror norme și convenții trăirea libertății absolute, instituind cultul dinamicii industriale, al vitezei care pulverizează formele, al mașinii, experimentând libertatea deplină a limbajului și emanciparea față de formele învechite. – Din fr. futurisme, it. futurismo.

futurism sns [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 107, 9/3 / E: fr futurisme, it futurismo] 1 Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, a prezentului care prefigurează viitorul. 2 Caracterul a ceea ce este îndreptat spre nou, spre o evoluție.

FUTURISM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, a prezentului care prefigurează viitorul. – Din fr. futurisme, it. futurismo.

FUTURISM s. n. Curent, astăzi dispărut, format în Italia, la începutul secolului al XX-lea, ca o reacțiune față de tradițiile clasice ale artei, dar care n-a izbutit să dea decît creații artificiale și arbitrare, îndepărtate de realitate și de exprimarea ei logică.

FUTURISM s.n. Curent literar-artistic de la începutul sec. XX, care proclamă un spirit de frondă, o negație totală a formelor tradiționale și o orientare spre cultul mașinismului, al ritmului halucinant al civilizației și al tehnicii moderne. [Cf. fr. futurisme, it. futurismo].

FUTURISM s. n. curent literar-artistic de la începutul sec. XX, care proclamă un spirit de frondă, o negație totală a valorilor tradiționale și o orientare spre irațional, spre cultul mașinismului, al ritmului trepidant al vieții moderne. (< fr. futurisme, it. futurismo)

FUTURISM n. (la începutul sec. XX în artă, literatură) Curent caracterizat prin negarea tradițiilor clasice, pe care încearcă să le înlocuiască prin cultul vitezei, al mașinilor, sugerând ritmul trepidant al vieții moderne. /<fr. futurisme, it. futurismo

futurism s. n.

futurism s. n.

futurism s. n.

futurism v. bruitism.

FUTURÍSM (< fr., it.) s. n. Mișcare literară și artistică inițiată în Italia de un grup de tineri intelectuali, uniți în jurul lui F.T. Marinetti. Deși Manifestul apare la Paris (1909), f. este la început o mișcare exclusiv italiană. Vehement antiacademist, f. contrapune trăirea paroxistică, jubilația absolutei libertăți, oricăror norme, rigori și convenții prestabilite. Negând tradiția, muzeul, arheologia, arta, biblioteca, deci întreaga memorie culturală, f. instituie un nou cult: cel al dinamicii industriale, al vitezei care pulverizează formele, al mașinii ca obiect definitoriu. Poeți, pictori, sculptori, muzicieni, arhitecți experimentează libertatea deplină a limbajului, emanciparea de sub povara formelor învechite. Mulți dintre ei vor migra însă în direcții estetice și doctrinare diverse, Marinetti rămânând singurul fidel programului f. Elemente ale f. se vor prelungi în toate curentele de avangardă de la începutul sec. 20, aria lor de răspândire cuprinzând deopotrivă vestul și estul Europei. Reprezentanți: P. Buzzi, G. Papini, A. Soffici, G. Severini, G. Balla, U. Boccioni, A. Sant’Elia, A. Sartoris ș.a. În România, f. nu are reprezentanți propriu-ziși, dar consecințele lui se regăsesc în opțiunile pentru alte mișcări avangardiste.