2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa.

FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa.

furișare sf [At: CERNE, DM 99 / Pl: ări / E: furișa] 1 Strecurare pe nesimțite, pe furiș Si: furișat1 (1). 2 Pătrundere undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil Si: furișat1 (2). 3 (Muz) Notă melodică succedând unei note reale și urmată de o altă notă.

FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișáte] – Din furiș.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișáte] – Din furiș.

furișa [At: BIBLIE (1688), 230/2 / Pzi: ez, rar furiș / E: furiș] 1-2 vtr A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș. Si: (îvp) a se fura (22). 3-4 Vtr A pătrunde sau a face să pătrundă undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. 5 vr (Îe) A se ~de (de cineva sau undeva) A pleca (de lângă cineva sau undeva) pe furiș, tiptil.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. A se strecura pe nesimțite, pe furiș; a pătrunde pe neobservate, pe ascuns, tiptil. Se furișă în umbra gardurilor și înaintă cu grijă pînă-n poarta chiaburului. MIHALE, O. 491. Maică-sa îl pîndea mai cu seamă cînd se furișa în grădina din dosul casei la vremea cireșelor și a prunelor. SADOVEANU, M. C. 9. Ca doi copii nevrîstnici ne furișăm pe stradă; Ne cheamă pretutindeni ferești licăritoare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 28. ◊ (Metaforic) Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază. IBRĂILEANU, A. 215. Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ Tranz. Ochii furișau priviri, și vorba tot furiș ne pipăia auzul. SADOVEANU, O. VII 205. Furișează cîte-o privire, ș-ascut urechile, doar d-or prinde ceva. DELAVRANCEA, H. T. 131. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se depărta pe furiș. Ciobanul se furișă de fiul de boier. ISPIRESCU, L. 251. Furișîndu-se de Ivan, iese cu dînsa [cu darabana] afară. CREANGĂ, P. 310.

A SE FURIȘÁ mă ~éz intranz. A trece pe furiș. /Din furiș

furișà v. a intra sau a ieși pe furiș, a se străcura pe nesimțite.

furișéz (mă) v. refl. Intru saŭ ĭes pe furiș, mă strecor, mă șupuresc: pisica s’a furișat pe lîngă gard.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri

furișáre s. f., g.-d. art. furișării; pl. furișări

furișá (a ~) vb., ind. prez. 3 furișeáză, 1 pl. furișắm, perf. s. 3 sg. furișắ; conj. prez. 3 să furișéze; ger. furișấnd

furișá vb., ind. prez. 1 sg. furișéz, 3 sg. și pl. furișeáză, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 furișeáză; ger. furișând


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FURIȘÁRE s. fofilare, strecurare. (~ lui din cameră.)

FURIȘARE s. fofilare, strecurare. (~ lui din cameră.)

FURIȘÁ vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fâștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)

FURIȘA vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fîștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)

Intrare: furișare
furișare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • furișare
  • furișarea
plural
  • furișări
  • furișările
genitiv-dativ singular
  • furișări
  • furișării
plural
  • furișări
  • furișărilor
vocativ singular
plural
Intrare: furișa
verb (VT202)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • furișa
  • furișare
  • furișat
  • furișatu‑
  • furișând
  • furișându‑
singular plural
  • furișea
  • furișați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • furișez
(să)
  • furișez
  • furișam
  • furișai
  • furișasem
a II-a (tu)
  • furișezi
(să)
  • furișezi
  • furișai
  • furișași
  • furișaseși
a III-a (el, ea)
  • furișea
(să)
  • furișeze
  • furișa
  • furișă
  • furișase
plural I (noi)
  • furișăm
(să)
  • furișăm
  • furișam
  • furișarăm
  • furișaserăm
  • furișasem
a II-a (voi)
  • furișați
(să)
  • furișați
  • furișați
  • furișarăți
  • furișaserăți
  • furișaseți
a III-a (ei, ele)
  • furișea
(să)
  • furișeze
  • furișau
  • furișa
  • furișaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

furișare

  • 1. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fofilare strecurare

etimologie:

  • vezi furișa
    surse: DEX '98 DEX '09

furișa

  • 1. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 7 exemple
    exemple
    • Se furișă în umbra gardurilor și înaintă cu grijă pînă-n poarta chiaburului. MIHALE, O. 491.
      surse: DLRLC
    • Maică-sa îl pîndea mai cu seamă cînd se furișa în grădina din dosul casei la vremea cireșelor și a prunelor. SADOVEANU, M. C. 9.
      surse: DLRLC
    • Ca doi copii nevrîstnici ne furișăm pe stradă; Ne cheamă pretutindeni ferești licăritoare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 28.
      surse: DLRLC
    • metaforic Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază. IBRĂILEANU, A. 215.
      surse: DLRLC
    • metaforic Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58.
      surse: DLRLC
    • Ochii furișau priviri, și vorba tot furiș ne pipăia auzul. SADOVEANU, O. VII 205.
      surse: DLRLC
    • Furișează cîte-o privire, ș-ascut urechile, doar d-or prinde ceva. DELAVRANCEA, H. T. 131.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe furișate = pe furiș.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. reflexiv A se ascunde, a se feri de cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: ascunde feri (vb.)
    • diferențiere (Urmat de determinări introduse prin prepoziția «de») A se depărta pe furiș.
      exemple
      • Ciobanul se furișă de fiul de boier. ISPIRESCU, L. 251.
        surse: DLRLC
      • Furișîndu-se de Ivan, iese cu dînsa [cu darabana] afară. CREANGĂ, P. 310.
        surse: DLRLC
  • comentariu locuțiune Formă gramaticală: furișáte.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • furiș
    surse: DEX '09 DEX '98