fumăraie sfs [At: CREANGĂ, A. 125 / P: ~ra-ie / E: fum + -ăraie] Fumărie.

fumărie sfs [At: EMINESCU, L. P. 207 / E: fum + -ărie] Cantitate mare de fum Si: fumăraie, (reg) fumăgău, (reg) fumăreață, (reg) fumegai, (îvp) fumedenie (1).

FUMĂRIȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță.

FUMĂRIE s. f. Cantitate mare de fum; fumăraie. Un furnicar de fesuri roșii, din ce în ce mai mici, dau năvală înverșunate într-un haos de fumărie și mai roșie. BASSARABESCU, V. 41. În mijlocul pădurii vede-o fumărie strașnic de mare, încît se-năduși. EMINESCU, L. P. 207. ◊ Fig. Își aduse aminte vag, prin fumăria durerii lui de cap, de pădurea Cotoșmanei. GALACTION, O. I. 265.

FUMĂRIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze înguste, cu flori mici de culoare diferită și cu fructe sferice. /fum + suf. ~ăriță

fumăráĭe și -ríe f. (d. fum). Mare fum, mult fum.

fumărie s. f., art. fumăria, g.-d. fumării, art. fumăriei

fumărie s. f., art. fumăria, g.-d. fumării, art. fumăriei

fumărie s. f., art. fumăria, g.-d. fumării, art. fumăriei

fumăriță s. f., g.-d. art. fumăriței; pl. fumărițe

FUMĂRIE s. v. fumăraie.

FUMĂRIȚĂ s. (BOT.; Fumaria officinalis) (reg.) fumărică, sefterea, fumul-pământului, iarbă-de-curcă.

FUMĂRIE s. fumăraie, (reg.) fumăreață, fumegai.