2 intrări

O definiție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FULMINÁ vb. I. intr. (fig.) a profera amenințări. II. tr. a vorbi vehement. (< fr. fulminer)

Intrare: fulminare
fulminare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fulminare
  • fulminarea
plural
  • fulminări
  • fulminările
genitiv-dativ singular
  • fulminări
  • fulminării
plural
  • fulminări
  • fulminărilor
vocativ singular
plural
Intrare: fulmina
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fulmina
  • fulminare
  • fulminat
  • fulminatu‑
  • fulminând
  • fulminându‑
singular plural
  • fulminea
  • fulminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fulminez
(să)
  • fulminez
  • fulminam
  • fulminai
  • fulminasem
a II-a (tu)
  • fulminezi
(să)
  • fulminezi
  • fulminai
  • fulminași
  • fulminaseși
a III-a (el, ea)
  • fulminea
(să)
  • fulmineze
  • fulmina
  • fulmină
  • fulminase
plural I (noi)
  • fulminăm
(să)
  • fulminăm
  • fulminam
  • fulminarăm
  • fulminaserăm
  • fulminasem
a II-a (voi)
  • fulminați
(să)
  • fulminați
  • fulminați
  • fulminarăți
  • fulminaserăți
  • fulminaseți
a III-a (ei, ele)
  • fulminea
(să)
  • fulmineze
  • fulminau
  • fulmina
  • fulminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)