opțiuni
  • info

2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FULGUIT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui.

FULGUIT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui.

fulguit2, ~ă a [At: MDA ms / P: ~gu-it / Pl: ~iți, ~e / E: fulgui] (Rar) Care a fost expus fulguirii.

fulguit1 sns [At: DA / E: fulgui] Fulguială.

FULGUI, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.

FULGUI, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.

fulgui vi [At: I. NEGRUZZI, S. I, 338 / P: ~gu-i / Pzi: 3 ~ește / E: fulg + -ui] A ninge cu fulgi rari Cf a fufula.

FULGUI, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. impers. A ninge cu fulgi rari. Vîntul duduie în horn. Afară fulguiește mereu. VLAHUȚĂ, O. A. II 57. ◊ Fig. (Cu precizarea subiectului) Fetele în sărbătoare, Fulguiesc ca o ninsoare Pe verdeață, în cîmpii. BELDICEANU, P. 56.

A FULGUI pers. 3 ~iește intranz. 1) A ninge cu fulgi rari. 2) fig. A se mișca asemenea unor fulgi. [Sil. -gu-i] / fulg + suf. ~ui

fulguì v. a ninge rar, a cădea fulgi de zăpadă.

fúlguĭ și -ĭésc v. intr. (d. fulg). Ning rar numaĭ cu cîțĭ-va fulgĭ. V. impers. Fulguĭe de ninsoare (Sov. 245).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fulguit s. n.

fulguit s. n.

fulguit s. n.

fulgui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiește, imperf. 3 sg. fulguia; conj. prez. 3 sg. să fulguiască

fulgui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiește, imperf. 3 sg. fulguia; conj. prez. 3 sg. să fulguiască

fulgui vb., ind. prez. 3 sg. fulguiește, imperf. 3 sg. fulguia; conj. prez. 3 sg. fulguiască

fulgui (ind. prez. 3 sg. fulguie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FULGUIT s. v. fulguială.

FULGUIT s. (MET.) fulguială, fulguire, (Munt. și Olt.) prășcău. (A început o ploaie amestecată cu ~.)

Intrare: fulguit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fulguit
  • fulguitul
  • fulguitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • fulguit
  • fulguitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: fulgui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fulgui
  • fulguire
  • fulguit
  • fulguitu‑
  • fulguind
  • fulguindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • fulguiește
 (să)
  • fulguiască
  • fulguia
  • fulgui
  • fulguise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele) — — — — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fulguitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi fulgui DEX '98 DEX '09

fulguiverb

  • 1. A ninge cu fulgi rari. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vîntul duduie în horn. Afară fulguiește mereu. VLAHUȚĂ, O. A. II 57. DLRLC
    • 1.1. figurat A se mișca asemenea unor fulgi. NODEX
      • format_quote Fetele în sărbătoare, Fulguiesc ca o ninsoare Pe verdeață, în cîmpii. BELDICEANU, P. 56. DLRLC
etimologie:
  • Fulg + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.