2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.

FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.

fulgerat2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 29/1 / Pl: ~ați, ~e / E: fulgera] 1 Lovit de fulger (1) Si: trăsnit2. 2 (Fig) Doborât cu o lovitură rapidă și puternică. 3 Privit iute și cu asprime. 4 Scrutat2. 5 Care are o senzație de moment. 6 (Fig) Care are o revelație. 7 (Fig) Care are o durere scurtă și violentă.

fulgerat1 sns [At: H IV, 143 / E: fulgera] 1 Fulgerare (1). 2 (Reg) Fulgerare (14).

FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger, trăsnit. Arde stejarul cel fulgerat. BELDICEANU, P. 60.

FULGERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A FULGERA. 2) Care a fost lovit de fulger. 3) fig. (despre persoane) Care acționează pripit; iute din fire. 4) (despre fructe) Copt înainte de termen (și fără gust); pălit. Cireșe ~te. /v. a fulgera

FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).

FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).

fulgera [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) s~ / Pzi: fulger / E: mlp fulgerare (= fulgur are)] 1 vim A se produce fulgere (1) în atmosferă. 2 vi (Rar; subiectul e Dumnezeu, cerul, norii etc.) A produce fulgere (1). 3 vi (Fig; d. oameni; îe) A tuna și a ~ A face scandal. 4 vi (Îae) A trânti și a bufni. 5 vi (Fig) A sclipi ca un fulger (1) Si: a luci, a scânteia. 6 vi (Îe) A(-i) ~ ochii (cuiva) A arunca priviri pătrunzătoare 7 vi (Fig) A se ivi fulgerător. 8 vi (Fig) A trece fulgerător. 9 vr (Pop; rar; d. fructe) A nu se dezvolta bine Si: (reg) a se închirci. 10 vt (Fig) A izbi pe cineva, doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. 11 vt (Fig; șîe a ~ din ochi pe cineva) A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă. 12 vt (Fig; șae) A străpunge cu privirea pe cineva Si: a scruta. 13 vt (Îvr; astăzi poetic) A face ceva să sclipească.

FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce fulgere în atmosferă. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. ◊ (Rar, cu precizarea unui subiect) De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Expr. (Despre persoane) A tuna și a fulgera = a face scandal, a trînti și a bufni. 2. Intranz. Fig. (Cu precizarea subiectului) A scînteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. ♦ (Cu pron. refl. în dativ) A se ivi sau a trece repede (ca un fulger). Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41. (Impers.). Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257. ◊ Tranz. Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71. 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva, doborîndu-l cu o lovitură repede și puternică; a săgeta. V. trăsni. Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt.Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. (Intranz.) Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. ◊ (Cu sens atenuat; instrumentul acțiunii este privirea, ochii) Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236. Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. (Intranz.) [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. ◊ (Acțiunea este săvîrșită de alți agenți) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102. – Prez. ind. și: (rar) fulgerează (EMINESCU, O. I 66).

A FULGERÁ1 fúlger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neașteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (ființe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute și cu putere. ◊ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă și pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare

fulgerà v. 1. a lumina cu fulgere: fig. ochii fulgerau EM.; 2. a lovi cu fulgerul, a trăsni: 3. a trece repede: fulgeră săgeata ’n vânt AL.; fig. mii de idei îmi fulgerau prin gând. [Lat. FULGERARE].

2) fúlger, a v. intr. (d. fulger 1 saŭ lat. fulgerare îld. fulgurare; it. folgorare). Produc fulgere: Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede: o ideĭe v-a fulgerat pin cap. V. impers. Se produc fulgere: uĭte-te cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc: artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav: l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia sf-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră

fulgerá vb., ind. prez. 3 sg. fúlgeră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FULGERÁ vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)

FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.

Intrare: fulgerat
fulgerat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fulgerat
  • fulgeratul
  • fulgeratu‑
  • fulgera
  • fulgerata
plural
  • fulgerați
  • fulgerații
  • fulgerate
  • fulgeratele
genitiv-dativ singular
  • fulgerat
  • fulgeratului
  • fulgerate
  • fulgeratei
plural
  • fulgerați
  • fulgeraților
  • fulgerate
  • fulgeratelor
vocativ singular
plural
Intrare: fulgera
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fulgera
  • fulgerare
  • fulgerat
  • fulgeratu‑
  • fulgerând
  • fulgerându‑
singular plural
  • fulgeră
  • fulgerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fulger
(să)
  • fulger
  • fulgeram
  • fulgerai
  • fulgerasem
a II-a (tu)
  • fulgeri
(să)
  • fulgeri
  • fulgerai
  • fulgerași
  • fulgeraseși
a III-a (el, ea)
  • fulgeră
(să)
  • fulgere
  • fulgera
  • fulgeră
  • fulgerase
plural I (noi)
  • fulgerăm
(să)
  • fulgerăm
  • fulgeram
  • fulgerarăm
  • fulgeraserăm
  • fulgerasem
a II-a (voi)
  • fulgerați
(să)
  • fulgerați
  • fulgerați
  • fulgerarăți
  • fulgeraserăți
  • fulgeraseți
a III-a (ei, ele)
  • fulgeră
(să)
  • fulgere
  • fulgerau
  • fulgera
  • fulgeraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fulgerat

etimologie:

  • vezi fulgera
    surse: DEX '98 DEX '09

fulgera

  • 1. intranzitiv impersonal A se produce fulgere în atmosferă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7.
      surse: DLRLC
    • Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26.
      surse: DLRLC
    • O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58.
      surse: DLRLC
    • rar De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la persoană 1) a face scandal; a trânti și a bufni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: luci (vb.) sclipi scânteia attach_file 3 exemple
    exemple
    • În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57.
      surse: DLRLC
    • O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242.
      surse: DLRLC
    • Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96.
        surse: DLRLC
      • Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41.
        surse: DLRLC
      • impersonal Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257.
        surse: DLRLC
      • tranzitiv Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: izbi săgeta attach_file 4 exemple
    exemple
    • Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215.
      surse: DLRLC
    • Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt. – Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73.
      surse: DLRLC
    • Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file 4 exemple
      exemple
      • Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21.
        surse: DLRLC
      • Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236.
        surse: DLRLC
      • Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347.
        surse: DLRLC
      • intranzitiv [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Acțiunea este săvârșită de alți agenți.
      exemple
      • Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265.
        surse: DLRLC
      • M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102.
        surse: DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: fulgerează.
    surse: DLRLC

etimologie: