2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fuguit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: fugui2] 1 (D. furnire) Înnădit prin rosturi drepte. 2 (D. muchiile unei piese de lemn) Îndreptat prin rindeluire.

fuguit1 sns [At: MDA ms / E: fugui2] (Reg) 1-2 Fuguire (1-2).

FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen.

FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen.

fugui1 sm [At: MAT. FOLK. 1112 / A: nct / Pl: ~ / E: nct] (Csnp) Arbore.

fugui2 vt [At: CHEST. II, 238/250 / Pzi: ~esc / E: fug1 cf ger fügen] (Reg) 1 A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2 A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă

fuguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fuguiáscă

Intrare: fuguit
fuguit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fuguit
  • fuguitul
  • fuguitu‑
  • fugui
  • fuguita
plural
  • fuguiți
  • fuguiții
  • fuguite
  • fuguitele
genitiv-dativ singular
  • fuguit
  • fuguitului
  • fuguite
  • fuguitei
plural
  • fuguiți
  • fuguiților
  • fuguite
  • fuguitelor
vocativ singular
plural
Intrare: fugui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fugui
  • fuguire
  • fuguit
  • fuguitu‑
  • fuguind
  • fuguindu‑
singular plural
  • fuguiește
  • fuguiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fuguiesc
(să)
  • fuguiesc
  • fuguiam
  • fuguii
  • fuguisem
a II-a (tu)
  • fuguiești
(să)
  • fuguiești
  • fuguiai
  • fuguiși
  • fuguiseși
a III-a (el, ea)
  • fuguiește
(să)
  • fuguiască
  • fuguia
  • fugui
  • fuguise
plural I (noi)
  • fuguim
(să)
  • fuguim
  • fuguiam
  • fuguirăm
  • fuguiserăm
  • fuguisem
a II-a (voi)
  • fuguiți
(să)
  • fuguiți
  • fuguiați
  • fuguirăți
  • fuguiserăți
  • fuguiseți
a III-a (ei, ele)
  • fuguiesc
(să)
  • fuguiască
  • fuguiau
  • fugui
  • fuguiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fugui

  • 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: