FUGĂRI, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă. Îl fugărea o ceată de băiețandri zdrențăroși. DUMITRIU, N. 112. Se iau droaie după el și-l fugăresc. SEVASTOS, N. 238. Și de-or afla undeva iapa babei ascunsă... s-o fugărească cătră mal. SBIERA, P. 61. ◊ Refl. (Rar) Ni-i rînduit să ne fugărim după... copilă. SADOVEANU, O. VII 31. ◊ Refl. reciproc. (Poetic) Fulgii se fugăreau nebunește de-a curmezișul văzduhului. DUMITRIU, V. L. 92.