FRECVENTA, frecventez, vb. I. Tranz. A merge des², sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. ♦ Spec. A vizita deseori pe cineva. – Din lat. frequentare, fr. fréquenter.

frecventa vt [At: NEGRUZZI, S. I, 326 / Pzi: ~tez / E: lat frequentare, fr fréquenter] 1 A merge des și cu regularitate într-un anumit loc. 2 (D. o formă de învățământ) A urma. 3 (D. cursuri) A audia. 4 (Spc; frm) A vizita deseori pe cineva.

FRECVENTA, frecventez, vb. I. Tranz. A merge des², sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. ♦ Spec. (Franțuzism) A vizita deseori pe cineva. – Din lat. frequentare, fr. fréquenter.

FRECVENTA, frecventez, vb. I. Tranz. A merge regulat, sistematic, la școală la cursuri, la conferințe, prelegeri, spectacole etc. Încă de la începutul secolului al XIX-lea, studenții romîni, fii de boieri și mari negustori frecventează cursuri universitare peste hotarele țării. IST. R.P.R. 315. ♦ (Franțuzism) A vizita deseori pe cineva, a merge regulat undeva.

FRECVENTA vb. I. tr. A merge cu regularitate (mai ales la cursuri, la spectacole etc.). ♦ (Liv.) A vizita (deseori) pe cineva. [< lat., it. frequentare].

FRECVENTA vb. tr. a merge cu regularitate, sistematic (la cursuri, la spectacole). ◊ a vizita deseori pe cineva. (< lat. frequentare, fr. fréquenter)

A FRECVENTA ~ez tranz. (așezăminte, localuri publice etc.) A vizita cu regularitate. ~ cursurile. /<lat. frequentare, fr. fréquenter

frecventà v. 1. a merge adesea într’un loc: a frecventa școala; 2. a avea relațiuni frecvente: nu frecventați pe cei răi.

frecvent, ~ă a [At: MAIORESCU, D. III, 230 / S și: (înv) ~cue~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat frequens, -tis] 1 Care se întâmplă des și la intervale de timp scurte. 2 Obișnuit.

frecvență sf [At: ODOBESCU, S. III, 359 / Pl: ~țe / E: fr fréquence, lat frequentia] 1 Repetare la intervale scurte și regulate a unei acțiuni, a unui fapt. 2 Participare a studenților sau a elevilor la cursuri. 3 (Fiz) Mărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp. 4-5 (Fiz; îs) Curent de înaltă (sau joasă) ~ Curent electric care își schimbă sensul de un număr mare (sau mic) de ori într-o unitate de timp. 6 (Fon; îs) ~ fundamentală Primă armonică a unui semnal complex Si: fundamentală. 7 (Lin) Număr care indică de câte ori o unitate lexicală apare într-un text sau un corpus.

FRECVENT, -Ă, frecvenți, -te, adj. Care se întîmplă adeseori, la intervale de timp scurte; des. Autorul a evitat greșeala frecventă... de a defini personajele negative numai în raporturile dintre ele și de a le arăta avînd relații strînse doar în mediul negativ. V. ROM. decembrie 1953, 290.

FRECVENȚĂ, frecvențe, s. f. 1. Repetare deasă a unei acțiuni, a unui fapt etc. ♦ (În învățămînt) Participare a elevilor sau studenților la cursuri. Cursuri fără frecvență. ▭ Frecvența la cursurile de alfabetizare depinde în mare măsură și de felul în care profesorul sau învățătorul reușește să atragă pe cursanți. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 1/1. 2. Numărul de perioade efectuate într-o unitate de timp, la un fenomen periodic. Frecvența vibrațiilor diapazonului. ◊ Curent de frecvență înaltă (sau joasă) = curent electric care își schimbă sensul de un număr mare (sau mic) de ori, într-o unitate de timp.

FRECVENT, -Ă adj. Care se întîmplă adeseori, des, la intervale scurte; obișnuit. [< lat. frequens].

FRECVENȚĂ s.f. 1. Repetare, reluare deasă și regulată a unei mișcări, a unei acțiuni etc. ♦ Participare a studenților sau a elevilor la cursuri. 2. Mărime egală cu numărul de vibrații pe secundă ale unei mișcări vibratorii. [< lat. frequentia, cf. it. frequenza].

FRECVENT, -Ă adj. care se întâmplă des, la intervale scurte; obișnuit, curent. (< lat. frequens, fr. fréquent)

FRECVENȚĂ s. f. 1. repetare deasă și regulată a unei mișcări, acțiuni etc. ◊ participare a studenților, a elevilor la cursuri. 2. număr al repetărilor unui fenomen periodic în unitatea de timp. ◊ mărime egală cu numărul de vibrații pe secundă ale unei mișcări vibratorii. (< lat. frequentia, fr. fréquence)

FRECVENT ~tă (~ți, ~te) Care se produce des; repetat la intervale mici. Caz ~. /<lat. frequens, ~ntis

FRECVENȚĂ ~e f. 1) Caracter frecvent. 2) Participare a elevilor și studentilor la lecții sau cursuri. 3) Mărime care indică de câte ori se produce un fenomen periodic într-o unitate de timp. /<lat. frequentia, fr. fréquence

frecvent a. des: vizite frecvente.

2) *frecŭént și -éz, a -á v. tr. (lat. frequentare). Mă duc des undeva, vizitez des: a frecŭenta școala. Rar. Am relațiunĭ: nu frecŭentațĭ oameniĭ răĭ! – Fals frecv-.

1) *frecŭént, -ă adj. (lat. fréquens, -éntis). Des, care se întîmplă des: vizite frecŭente. Adv. În mod frecŭent. – Fals frecvent.

*frecŭénță f., pl. e (lat. frequentia). Desime, repetițiune deasă a unuĭ lucru, a unuĭ fapt: frecŭența ploilor, a străinilor în porturĭ. – Fals frecv-.

*frequént, ortografie latinizată îld. frecŭent.

frecventa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. frecventez, 3 frecventează; conj. prez. 1 sg. să frecventez, 3 să frecventeze

frecventa (a ~) vb., ind. prez. 3 frecventează

frecventa vb., ind. prez. 1 sg. frecventez, 3 sg. și pl. frecventează

frecvent adj. m., pl. frecvenți; f. frecventă, pl. frecvente

frecvență s. f., g.-d. art. frecvenței; pl. frecvențe

frecvent adj. m., pl. frecvenți; f. frecventă, pl. frecvente

frecvență s. f., g.-d. art. frecvenței; pl. frecvențe

frecvent adj. m., pl. frecvenți; f. sg. frecventă, pl. frecvente

frecvență s. f., g.-d. art. frecvenței; pl. frecvențe

frecvent

frecvent.

FRECVENTA vb. 1. a urma. (~ cursurile universitare.) 2. (înv. și reg.) a păzi. (Barurile nu le ~.)

FRECVENTA vb. 1. a urma. (~ cursurile universitare.) 2. (înv. și reg.) a păzi. (Cîrciumele nu le ~.)

FRECVENT adj., adv. 1. adj. v. des. 2. adv. v. adesea. 3. adj. v. cunoscut. 4. adj. v. obișnuit. 5. adj. clasic, curent, obișnuit, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.)

FRECVENȚĂ s. 1. v. ocurență. 2. (FIZ.) cadență. (~ a bătăilor unui pendul.).

FRECVENT adj., adv. 1. adj. des, repetat. (Vizite ~.) 2. adv. adesea, adeseori, des, deseori. (Mergea ~ pe la el.) 3. adj. cunoscut, obișnuit, răspîndit, uzual. (Un obicei ~.) 4. adj. curent, obișnuit, uzual. (Expresie ~.) 5. adj. clasic, curent, obișnuit, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.)

FRECVENȚĂ s. (FIZ.) cadență. (~ a bătăilor unui pendul.)

Frecvent ≠ rar

frecvent (frecventă), adj. – Care se întîmplă des. – Var. frecuent. Lat. frecuentem (sec. XIX), cu pronunțarea germ. (var., cu pronunțarea it.). – Der. frecventa (var. frecuenta), vb. (a merge des într-un loc); frecvență (var. frecuență), s. f. (repetarea deasă a unei acțiuni).

curbă de frecvență, (engl.= frequency curve) (sedim.), forma de reprezentare a distribuției granulometrice a unui sediment sau a unei roci prin aprecierea frecvenței întregului spectru de dimensiuni ale particulelor ce alcătuiesc un anumit volum (de sedimente sau roci) într-un sistem de coordonate. C.f. simplă are formă de clopot cu concavitatea în jos și rezultă prin unirea punctelor care indică frecvența granulelor (în ordonată) ale căror dimensiuni (în abscisă) marchează limitele claselor granulometrice. V. și curbă cumulativă.

poligon de frecvență, (engl.= frequence polygon) → curbă de frecvență.

frecvență (< lat. lit., frequentia; fr. fréquence; it. frequenza; germ. Frequenz; engl. frequency) (Fiz.), numărul de perioade* sau numărul de oscilații complete (dus-întors) efectuate într-o secundă de un corp care vibrează (ex.: coarda la a vl. vibrează cu f. de 440 oscilații complete pe secundă). Unitatea de f. este hertzul* (simbol Hz), de la numele marelui Fizician german H. Hertz (1857-1894): 1 Hz = 1 oscilație completă/s. În unele lucrări vechi, mai ales străine (fr. etc.), f. este dată în cicli/secundă (c/s) sau în perioade/secundă (per/s) și chiar în vibrații/secundă; de asemenea, prin oscilație (vibrație) se subînțelege acolo nu o oscilație în sensul arătat, ci numai jumătate (oscilație simplă). În acest fel, f. cu care vibrează diapazonul (5) se consideră a fi 880 c/s, în loc de 440. ♦ Factorului obiectiv „f. unui sunet” îi corespunde factorul subiectiv „senzația de înălțime” a sunetului respectiv. Astfel, sunetele scării muzicale suitoare sunt corespondentele psiho-fiziol. ale unor f. crescătoare. Unei anumite f. îi corespunde un sunet pe care urechea îl percepe totdeauna de aceeași înălțime*: „grav” dacă f. este mică, „înalt” (acut) dacă este mare. Senzația de înălțime este influențată de timbru* și de intensitatea* de emisie a sunetului (un același sunet pare urechii mai jos dacă este puternic). Numeroase date statistice au arătat că domeniul sunetelor audibile se întinde în câmpul de f. de c. 16-16.000 Hz (10 octave*), pentru un ascultător otologic normal (persoană sănătoasă, în vârstă de 18-25 de ani, cu auzul normal). Din infinitatea de sunete a acestui vast câmp sonor (considerând și f. exprimate prin numere zecimale), muzica tradițională utilizează numai 109, pe care le poate emite orga* mare modernă (v. și electronică, muzică). Sunetele acestea formează scara completă a sunetelor muzicale, de la cel mai grav (do = 16,35 Hz în scar temperată*) și până la cel mai acut (do = 8.372 Hz, id.). În acest diapazon (5) de 9 octave [v. octavă (3)] se înscriu – ocupând porțiuni mai restrânse sau mai largi în diferite zone ale scării – întinderile tuturor celorlalte instr. muzicale, inclusiv vocea (1) umană. ♦ Noțiunea de f. nu a fost cunoscută în antic. și ev. med. Vreme de aproape 3 mil., înălțimea sunetelor s-a determinat prin comparație cu sunetele date de porțiuni de lungime diferită a coardei de monocord* (sonometru), instr. a cărui invenție și largă utilizare sunt atribuite lui Pitagora. În 1638, G. Galilei scrie că numărul de vibrații este corelativul fizic al înălțimii sunetelor; el definește raportul a 2 vibrații diferite drept caracteristică (măsură) a înălțimii relative a 2 sunete și arată în ce fel depinde vibrația unei coarde de lungimea, tensiunea și masa ei. Fostul său discipol, M. Mersenne, i se datorează prima determinare absolută a unor f., publicată în 1636. După apariția în 1729 a lucrării lui Euler (v. bibliogr.), f. a devenit baza generală de determinare a înălțimii sunetelor. Astăzi există diferite aparate pentru măsurarea cu precizie a f.