FORMANT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ Element constitutiv al unei entități lingvistice complexe (sunet, cuvânt, sintagmă, propoziție etc.). – Din fr. formante.

formant sm [At: DN³ / Pl: ~nți / E: fr formante] (Fon) 1 Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. 2 Zonă de armonice amplificate prin rezonanța cavităților supraglotice, definitorii pentru formarea timbrului vocal.

FORMANT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ (Fon.) Zonă de armonice amplificate prin rezonanța cavităților supraglotice, definitorii pentru formarea timbrului vocalic. – Din fr. formante.

FORMANT s.m. Element constitutiv esențial al unui sunet, al unui fonem, al unui cuvînt etc. [< fr. formant].

FORMANT s. m. 1. element constitutiv esențial al unui sunet, cuvânt, al unei sintagme, propoziții etc.; formativ. 2. (fon.) frecvență a unor rezonanțe specifice care definesc o vocală pe plan acustic. (< fr. formant)

FORMANT ~ți m. Element de formare a unui întreg; constituent. /<fr. formante

formant s. m., pl. formanți

*formant s. m., pl. formanți

formant s. m., pl. formanți

formant, denumire dată de L. Hermann în 1890 unei secțiuni de frecvență* din structura sunetului*, care se pune în evidență independent de tonul fundamental (v. armonice, sunete), influențând timbrul* sunetului respectiv. F. au fost folosiți de Helmhotz și Stumpf în studierea spectrului vocalelor. S-a constatat că timbrul*, caracterul sunetelor emise de un instrument muzical sau de voce (1) este stabilit de către maxima a două regiuni corespunzătoare celor doi f. de bază ai sunetelor, care împreună dau un raport puternic de frecvență. Dacă se filtrează un f. al unui sunet, acest sunet își schimbă caracteristica timbrală, nemaiputându-i-se recunoaște originea instrumentală (vocală). Aceste sunete ale f. amputați sunt folosite în muzica electronică*.

FORMANT, -Ă adj. (< fr. formant): în sintagma element formant (v.).

FORMANT (FORMATIV) s. m. (< fr. formant): element constitutiv esențial care intră ca parte într-un întreg, care reprezintă o parte dintr-un sunet, dintr-un fonem, dintr-un cuvânt simplu, dintr-un cuvânt compus, dintr-o locuțiune, dintr-o expresie, dintr-o construcție perifrastică etc. (v. element); morfem care ajută la formarea cuvintelor noi, în calitate de sufix, de sufixoid, de prefix sau de prefixoid lexical.