2 intrări

Articole pe această temă:

24 de definiții

FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

FORȚÁT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni sau măsuri) Făcut sau impus cu forța. Muncă forțatăAterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. (Fin.; în economia capitalistă) Curs forțat (al unei valori) v. curs. ♦ Silit, nenatural, nefiresc. Veselie forțată. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. La 15 iunie, o a doua trecere forțată are loc, la vale de Zimnicea, spre Siștov. D. ZAMFIRESCU, R. 188. ◊ Expr. Marș forțat v. marș. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța.

forțát adj. m., pl. forțáți; f. sg. forțátă, pl. forțáte

FORȚÁT adj. 1. v. silnic. 2. brutal, silnic, violent. (Măsuri ~.) 3. spart, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 4. v. afectat.

FORȚÁT, -Ă adj. 1. Făcut, impus prin forță. ◊ Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca plată hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș forțat = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal. 2. Silit, nefiresc, nenatural. 3. Făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 4. (Despre închizători, uși) Deschis, spart cu forța. [< forța, cf. it. forzato].

FORȚÁT, -Ă adj. 1. făcut, impus cu forța, silit, nefiresc. ♦ curs ~ (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș ~ = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal; aterizare ~ă = aterizare impusă de împrejurări nefavorabile. 2. făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 3. (despre închizători, uși) deschis, spart cu forța. 4. (despre râs, gesturi etc.) silit, nenatural. (< forța)

forțat a. 1. care nu se face de bunăvoie; 2. care nu-i natural: râs forțat.

*forțát, -ă adj. Care nu se face de bună voĭe, silit, silnic: muncă forțată. Nenatural: rîs forțat. Adv. Forțatamente, cu de-a sila.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. l. A determina cu forța (pe cineva la ceva); a sili, a constrînge, a obliga. L-a forțat să-și recunoască vina.Refl. A se sili, a-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. S-a forțat să zîmbească. 2. A mînui (în special un mecanism, o închizătoare) cu violență (din neatenție și nepricepere sau cu scopul de a deteriora, a sfărîma, a sparge). Forțează trunchiul cu un drug lung de fier. V. ROM. iunie 1953, 113. Văd că forțezi arcurile camionului, il încarci la limită. DUMITRIU, N. 268. ◊ Expr. A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva). Vă rog să mă iertați... Recunosc că nu e un fel civilizat de a forța ușa cuiva. C. PETRESCU, C. V. 145. A forța (cuiva) mîna = a sili (pe cineva) să facă (ceva). Nu vrea totuși să se spună că ar fi forțat mîna cucoanei. REBREANU, R. II 51. A forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva), a merge prea departe cu insistențele sau cu reproșurile (riscînd prin aceasta un eșec).

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțá vb., ind. prez. 1 sg. forțéz, 3 sg. și pl. forțeáză

FORȚÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforța, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câștige bunăvoința.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)

FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].

FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare)

A SE FORȚÁ mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer

A FORȚÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

forțà v. 1. a sili, a constrânge; 2. a sparge cu violență: a forța o cassă de bani; 3. fig. a lucra cu violență încontra: nu forțați talentele.

*forțéz v. tr. (fr. forcer, it. forzare. V. sforțez). Silesc, constrîng: a forța să plece. Sparg, sfărâm, violez: a forța ușa. Fig. Forțez natura, talentu, mă silesc să fac maĭ mult de cît permite natura. Forțez mersu (marșu), ĭuțesc mersu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FORȚÁT adj. 1. Impus, silit, silnic. (Muncă ~.) 2. brutal, silnic, violent. (Măsuri ~.) 3. spart, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 4. afectat, artificial, căutat, fals, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat, teatral, (rar) teatralíst. (Gesturi ~; atitudine ~.)

FORȚÁ vb. 1. a constrînge, a face, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strî́nge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asuprl, a îndemna, a necesita, a pripi, a sllui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a constrînge, a nevoi, a obliga, s sili. (Este ~ să...) 3. a constrînge, a obliga, a sili, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim alimentar sever.) 4. a condamna, a constrînge, a obliga, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 6. a se opinti, a se sforța, (Transilv.) a se tecărui. (S-a ~ să ridice bolovanul.) 7. a sili. (Nu ~ piciorul.) 8. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)

Intrare: forța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) forța forțare forțat forțând singular plural
forțea forțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) forțez (să) forțez forțam forțai forțasem
a II-a (tu) forțezi (să) forțezi forțai forțași forțaseși
a III-a (el, ea) forțea (să) forțeze forța forță forțase
plural I (noi) forțăm (să) forțăm forțam forțarăm forțaserăm, forțasem*
a II-a (voi) forțați (să) forțați forțați forțarăți forțaserăți, forțaseți*
a III-a (ei, ele) forțea (să) forțeze forțau forța forțaseră
Intrare: forțat
forțat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular forțat forțatul forța forțata
plural forțați forțații forțate forțatele
genitiv-dativ singular forțat forțatului forțate forțatei
plural forțați forțaților forțate forțatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)