2 intrări
19 definiții
din care- explicative (12)
- morfologice (3)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FONFĂIT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.
fonfăit2, ~ă [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: fonfăi] (Pfm) 1 a (D. cuvinte, sunete) Pronunțat nazal. 2-3 smf, a Fonf (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
fonfăit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: fonfăi] (Pfm) Fonfăire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FONFĂIT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fârnâit2; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
FONFĂIT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fîrnîit; (despre cuvinte sau sunete) rostit nazal, ca de un fonf. Răspunsurile dascălului, mașinale și fonfăite. REBREANU, R. II 289. ◊ (Adverbial) Și-au făcut loc mai într-o parte, răspunzînd fonfăit unora care îi întrebau de pe unde erau. PAS, L. I 67.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FONFĂI, fonfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FONFĂI, fonfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
fomfăi v vz fonfăi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
fonfăi vi [At: DA ms / V: fomf~ / Pzi: fonfăi, (pop) ~esc / E: fonf + -ăi] (Pfm) A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf (1) Si: a fârnâi (1), a fonfăni, a fornăi (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FONFĂI, fonfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțînd nazal cuvintele, ca un fonf. Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A FONFĂI fonfăi intranz. (despre persoane cu defecte în rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplăcute în timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a fârnâi. /fonf + suf. ~ăi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
fomfăì v. a vorbi ca un fomf.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
fónfăi și -ĭésc, a -í v. intr. (d. fonf). Vorbesc ca fonfu.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
fonfăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fonfăi, 3 fonfăie, imperf. 1 fonfăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fonfăi, 3 să fonfăie
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fonfăi (a ~) vb., ind. prez. 3 fonfăie, imperf. 3 sg. fonfăia; conj. prez. 3 să fonfăie
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fonfăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fonfăie, imperf. 3 sg. fonfăia
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
FONFĂIT adj., s. v. fonf.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FONFĂIT adj., s. fîrnîit, fonf, fornăit, (reg.) mohnăit. (Om ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FONFĂI vb. a fârnâi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ când vorbește.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FONFĂI vb. a fîrnîi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ cînd vorbește.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (V343) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
fonfăit, fonfăităadjectiv
- 1. Despre oameni: fonf, fornăit, fârnâit, mohnăit. DEX '09 DLRLC
- 1.1. (Despre cuvinte sau sunete) Rostite nazal, ca de un fonf. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Răspunsurile dascălului, mașinale și fonfăite. REBREANU, R. II 289. DLRLC
- Și-au făcut loc mai într-o parte, răspunzînd fonfăit unora care îi întrebau de pe unde erau. PAS, L. I 67. DLRLC
-
-
etimologie:
- fonfăi DEX '98 DEX '09
fonfăi, fonfăiverb
-
- Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119. DLRLC
-
etimologie:
- Fonf + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09