flintă, flinte, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu, 1941: 12). ♦ (onom.) Flinta, Flintas, nume de familie în Maramureș; Flintaru, poreclă în Moisei (Coman, 2004). – Din magh. flinta (< germ. Flinte < vgerm. flins „cremene”, cu care luau foc puștile vechi) (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX).