FIZIOCRAȚIE s. f. Doctrină economică din sec. XVIII care susține că agricultura constituie unica sursă de bogăție. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiocratie.

fiziocrație sfs [At: DA ms / P: ~zi-o~ / E: fr physiocratie] Doctrină economică dezvoltată în sec. XVIII de Francois Quesnay, potrivit căreia agricultura constituie bogăția esențială a unui stat Si: fiziocratism.

FIZIOCRAȚIE s. f. Doctrină economică din secolul al XVIII-lea care susține că munca agricolă constituie unica sursă de bogăție. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiocratie.

FIZIOCRAȚIE s.f. Orientare, cu precădere economică, apărută în sec. XVIII în Franța, care contestă intervenția statului în economie, susținînd că în societatea umană există o „ordine naturală” care se impune prin evidență și este opusă ordinii artificiale creată prin voința oamenilor; fiziocratism. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. physiocratie].

FIZIOCRAȚIE s. f. doctrină economică burgheză, apărută în sec. XVIII în Franța, care respinge intervenția statului în economie, susținând că în societatea umană există o „ordine naturală”; fiziocratism. (< fr. physiocratie)

FIZIOCRAȚIE f. v. FIZIOCRATISM. [Sil. -zi-o-] /<fr. physiocratie

*fiziocrație f. (d. fiziocrat). Doctrina fiziocraților.

fiziocrație (desp. -zi-o-cra-) s. f., art. fiziocrația, g.-d. fiziocrații, art. fiziocrației

fiziocrație (-zi-o-cra-) s. f., art. fiziocrația, g.-d. fiziocrații, art. fiziocrației

fiziocrație s. f. (sil. -zi-o-cra-), art. fiziocrația, g.-d. fiziocrații, art. fiziocrației

FIZIO- „natură, cauze naturale, vital, fizic, fiziologic”. ◊ gr. physis „natură” > fr. physio-, germ. id., engl. id., it. fisio- > rom. fizio-. □ ~crat (v. -crat), s. m. și f., adept al fiziocrației; ~crație (v. -crație), s. f., doctrină economică burgheză care susține că munca agricolă ar constitui unica sursă de bogăție; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre boli) care este determinat de leziuni fizice; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a activităților vitale; sin. fiziogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., fiziogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiu geografic al mișcărilor și variațiilor atmosferice, hidrologice etc., care au loc la suprafața pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fiziografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care studiază caracteristicile exterioare ale globului terestru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fiziologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază funcțiile organismului viu, animal sau vegetal; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a capacității fiziologice a unor funcții organice, în vederea aprecierii dezvoltării fizice; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea trăsăturilor feței care determină expresia ei particulară; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare fiziologică provocată de diverși factori fizici, chimici, mecanici, nutriționali, genetici etc.; ~patolog (v. pato-, v. -log), s. m. și f., specialist în fiziopatologie; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., 1. Ramură a medicinii care studiază fiziologia organismului în timpul unei boli. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul mecanismelor de producere a bolilor; ~terapie (v. -terapie), s. f., ramură a terapeuticii generale care folosește agenți fizici naturali ca apa, aerul, lumina și băile.