FINIT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.

fini vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / Pzi: ~nesc / E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina.

finit, ~ă [At: MAIORESCU, D. IV, 533 / Pl: ~iți, ~e / E: fini cf fr fini, it finito] 1 a Care are existență limitată Si: determinat, limitat, mărginit. 2 a (Iuz) Terminat. 3 a (D. produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi dat în folosință. 4 sn Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 5 sn (Iuz) Sfârșit. 6 (Iuz) Scop.

*FINI (-nesc) vb. tr. A sfîrși, a isprăvi, a termina [fr.].

*FINIT I. adj. p. FINI ¶ ¶ contr. INFINIT. II. sbst. Sfîrșit, isprăvit, fine.

FINIT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.

FINI, finesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism învechit) A sfîrși, a isprăvi, a termina. După ce fini gimnaziul, se trase cu bătrîna sa mamă în Tatarași. NEGRUZZI, S. I 110.

FINIT², -Ă, finiți, -te, adj. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime pentru a putea fi întrebuințat în scopul pentru care a fost prelucrat; terminat. Și-au luat angajamentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5.

FINIT¹, -Ă, finiți, -te, adj. (În opoziție cu infinit) Care nu depășește valori oricît de mari. Un poligon are un număr finit de vîrfuri. ▭ Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61.

FINI vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfîrși. / < fr. finir, it. finire].

FINIT, -Ă adj. 1. Care nu depășește valori oricît de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existență limitată și se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].

FINI vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)

FINIT, -Ă I. adj. 1. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. ♦ (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)

A FINI ~esc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire

FINIT¹ n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini

FINIT² ~tă (~ți, ~te) 1) (mai ales în opoziție cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operațiilor de prelucrare. /v. a fini

finì v. a sfârși, a isprăvi.

finit n. sfârșit: așteptând tristul lui finit BOL.

*finésc v. tr. (lat. finire). Rar. Termin, sfîrșesc, isprăvesc. V. intr. Ajung la un termin: acest copil va fini răŭ. Mor: așa a finit acest eroŭ.

*finít n., pl. urĭ (d. finesc, ca sfîrșit, d. sfîrșesc). Rar. Sfîrșit, fine.

fini (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finesc, 3 sg. finește, imperf. 1 fineam, conj. prez. 1 sg. să finesc, 3 să finească

finit² s. n.

finit¹ adj. m., pl. finiți; f. finită, pl. finite

fini (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finesc

!finit¹ adj. m., pl. finiți; f. finită, pl. finite

finit² s. n.

fini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finesc

finit s. n., pl. finituri

FINI, Leonor (Eleonora) (1918-1996), pictoriță italiană. Compoziții suprarealiste cu făpturi informe, hibride, halucinante, amintind tragismul și regresia vieții („Memorie geologică”, „Pământul roșu”). Scenografie și costume pentru pentru spectacole de teatru.

FINI vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.

FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

fini vb. v. FINALIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.

FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

Finit ≠ infinit

finit s.n. (înv.) sfârșit.

finí, finesc, v.t. (liv.) A termina: „Voi să finesc căci cred ce vei fi observând ca scriind epistola aceasta voiam mai mult a înplini datorința cătră tine…” (Koman, 1937: 21). – Din fr. finir, lat. finire (DEX, MDA).

finít, -ă, finiți, -te, adj. (liv.) Terminat. – Din fini.