FIROSCOS, -OASĂ, firoscoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam. și pop.; adesea ir.) (Om) priceput la toate, învățat și deștept. – Filosof + [din] fire scos.

firoscos, ~oasă a [At: ISPIRESCU, L. 247 / V: filo~, hilo~ / Pl: ~oși, ~oase / E: filozof + [din] fire scos] (Pfm; irn) 1-2 smf, a (Om) priceput la toate, învățat și deștept.

FIROSCOS, -OASĂ, firoscoși, -oase, adj., s. m. și f. (Fam. și pop.; adesea ir.) (Om) priceput la toate, învățat și deștept. – Filozof + [din] fire scos.

FIROSCOS, -OASĂ, firoscoși, -oase, adj. (Familiar și popular, adesea ironic) Priceput la toate, învățat și deștept. Tocmai dumneata... o să te găsești mai firoscos? ISPIRESCU, L. 247. Cum te-ai brodit tu mai cu moț. Mai firoscos decît noi toți? TEODORESCU, P. P. 111. ◊ (Substantivat) Apoi mă-ta e un fel de firoscoasă, a încuviințat lelea Ileana. SADOVEANU, N. F. 59. Mitrea ăsta are minte de firoscos, trebuie dat la învățătură. SADOVEANU, M. C. 6. Unii, cei firoscoși și proștii... rîd ori strîmbă nasul cînd vorbesc de Domnica și Sultana. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 294.

firoscos a. și m. 1. filozof, învățat: câte basme firoscoșii spunea în vileag PANN; 2. mintos, priceput: tocmai dumniata o să te găsești mai firoscos? ISP.; 3. șiret: vulpea firoscoasă ISP. [Alterațiune din filozof: poporul crede că oamenii prea învățați își pierd mințile; de unde firoscos, adică scos din fire, nebun (cf. Boccacio, II, 9: Non sono filosofo), dar și sfătos, bun de gură].

*firoscós, -oásă s. și adj. (stricat din filosof). Pop. Filosof. Mintos, priceput. Șiret. V. filfison.

filoscos, ~oasă smf vz firoscos

firoscos (pop., fam.) (desp. -ros-cos/-ro-scos) adj. m., s. m., pl. firoscoși; adj. f., s. f. firoscoasă, pl. firoscoase corectat(ă)

!firoscos (pop., fam) (-ros-cos/-ro-scos) adj. m., s. m., pl. firoscoși; adj. f., s. f. firoscoasă, pl. firoscoase

firoscos adj. m., s. m., pl. firoscoși; f. sg. firoscoasă, pl. firoscoase

firoscos (firoscoși), s. m. – Pedant, atotștiutor. Formație umoristică, pe baza lui filosof plecînd probabil de la o pronunțare *firosof, (cf. filosof), combinat cu (din) fire scos „dezechilibrat; nebun”. După Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, p. 242, direct din lat. philosophus, ipoteză gratuită.