FILIPICĂ, filipice, s. f. (Livr.) Discurs violent și cu caracter acuzator, rostit împotriva unei persoane. – Din fr. philippique.

filipică sf [At: DA ms / Pl: ~ice / E: fr philippique] (Liv) Discurs violent și cu caracter acuzator, pronunțat împotriva unei persoane.

FILIPICĂ, filipice, s. f. (Livr.) Discurs violent și cu caracter acuzator, pronunțat împotriva unei persoane. – Din fr. philippique.

FILIPICĂ, filipice, s. f. Discurs violent și acuzator împotriva cuiva.

FILIPICĂ s.f. (Liv.) Discurs, cuvîntare cu caracter acuzator pronunțată împotriva cuiva. [< lat. philippicae, fr. philippique, cf. Philippicae – discursurile lui Demostene împotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei].

FILIPICĂ s. f. discurs violent, acuzator, împotriva cuiva. (< fr. philippique)

FILIPICĂ ~ce f. livr. Discurs violent, acuzator, împotriva unei persoane. /<fr. philippique

filipică f. 1. discursuri rostite de Demostene în contra lui Filip din Macedonia; 2. discursuri rostite de Cicerone în contra lui Antoniu; 3. fig. pamflet violent și satiric.

filipică (livr.) s. f., g.-d. art. filipicei; pl. filipice

filipică (livr.) s. f., g.-d. art. filipicei; pl. filipice

filipică s. f., g.-d. art. filipicei; pl. filipice

FILIPICĂ (< gr. philippikos, de la Filip, regele Macedoniei) Discurs caracteristic prin vehemența și tendința sa acuzatoare. Termen derivat din discursurile lui Demostene împotriva regelui Filip al Macedoniei, discursuri remarcabile prin elocința sobră și viguroasă. Tot caracter de filipice au și discursurile lui Cicero împotriva lui Antonius, discursuri de mare virulență acuzatoare, fapt care – consemnează anecdotica istorică – a făcut-o pe Fulvia, soția lui Antonius – ca, atunci cînd Cicero a fost asasinat, să străpungă cu acul limba aceluia ce rostise violentele diatribe împotriva soțului ei. În retorica română, filipice pot fi considerate discursurile parlamentare ale lui N. Iorga.

Filipică – Marele orator grec Demostene (384-322 î.e.n.), care a devenit el însuși un epitet pentru a califica un om de o strălucită elocință, a ținut la vremea lui un șir de discursuri împotriva regelui Filip al Macedoniei, care au primit mai tîrziu numele de filipice. Din momentul în care un alt mare orator, de data aceasta latin: Cicero, și-a intitulat faimoasele sale discursuri împotriva lui Marc Antoniu tot filipice (cînd, după același sistem, ar fi trebuit să le numească „antonice”), cuvîntul a căpătat un sens general și a devenit o expresie pentru a desemna un atac virulent, chiar și prin scris, nu numai prin viu grai, împotriva unei anumite stări de lucruri. Exemplu: „…cu toate scînteile satirice din « Oneghin » și strălucitele filipice din Prea multă minte strică, spiritul critic a jucat un rol secundar în literatura noastră dinainte de Gogol” – scrie N.G. Cernîșevschi în Schițe din epoca gogoliană. LIT.