4 definiții pentru fericăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fericăciune sf [At: SICRIUL DE AUR (1683) / Pl: nct / E: ferica1 + -ăciune] (Înv) Fericire.

FERICĂCIUNE s.f. (Ban., Criș., Trans. SV) Fericire. În toate rudeniile după aceaea scrie fericăciune celora ce pat scîrbe. NT 1648, 308v. Tot omul să viiaze dumnezâiaște de va să moară în fericăciune. SA, 13v. Ferikĕcsune. Gloria. Beatitudo. AC, 339. Acesta iaste cuvîntul depreună a tuturor căzuților afară din fericăciune. PP, 37r: cf. CS, VII; SA, 5v, 26r; VCC, 21; MISC. SEC. XVII, 55r; MS. SEC. XVII. Etimologie: ferica + suf. -ciune. Vezi și ferica, fericat.

fericăcĭúne f. (V. înfericesc). Vechĭ. Fericire.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fericăciúne s.f. (înv.) fericire.

Intrare: fericăciune
fericăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fericăciune
  • fericăciunea
plural
genitiv-dativ singular
  • fericăciuni
  • fericăciunii
plural
vocativ singular
plural