FENICIAN, -Ă, fenicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (de origine semitică) care aparținea populației Feniciei. 2. Adj. Care aparține Feniciei sau fenicienilor (1), privitor la Fenicia ori la fenicieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de fenicieni (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. phénicien.

fenician, ~ă [At: DA / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr phénicien] (Ist)l smf Persoană (de origine semitică) care aparținea populației Feniciei. 2-3 a Care aparține Feniciei sau locuitorilor ei. 4-5 a Referitor la Fenicia sau la populația ei. 6 a Din Fenicia.

FENICIAN, -Ă, fenicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (de origine semitică) care aparținea populației de bază a Feniciei. 2. Adj. Care aparține Feniciei sau locuitorilor ei, privitor la Fenicia sau la populația ei, din Fenicia. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phénicien.

FENICIAN², -Ă, fenicieni, -e, s. m. și f. Persoană care aparținea populației de bază a vechii Fenicii. – Pronunțat: -ci-an.

FENICIAN¹, -Ă, fenicieni, -e, adj. Din vechea Fenicie, care aparținea Feniciei sau locuitorilor ei, cu privire la Fenicia sau la locuitorii ei. Corabie feniciană. – Pronunțat: -ci-an.

FENICIAN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Fenicia. ◊ (s. f.) limbă semitică veche vorbită de fenicieni. (< fr. phénicien)

feniciană (limbă) s. f., g.-d. art. fenicienei corectat(ă)

feniciană (limbă) s. f., g.-d. art. fenicienei

fenician (desp. -ci-an) adj. m., s. m., pl. fenicieni (desp. -ci-eni); adj. f., s. f. feniciană, pl. feniciene

fenician (-ci-an) adj. m., s. m., pl. fenicieni (-ci-eni); adj. f., s. f. feniciană, pl. feniciene

fenician s. m., adj. m. (sil. -ci-an), pl. fenicieni (sil. -ci-eni); f. sg. feniciană, g.-d. art. fenicienei, pl. feniciene

FENICIÁN, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl. m.) Populație semitică așezată pe coasta de răsărit a M. Mediterane, care a creat, în milen. 3-1 î. Hr., în Fenicia, o strălucită civilizație. ♦ Persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține Feniciei sau fenicienilor, referitor la Fenicia sau la fenicieni. ◊ Artă f., cele mai vechi monumente datează de la sfârșitul milen. 3 î. Hr. Influențate de arta și arhitectura egipteană, babiloneeană și hitită, iar, mai târziu, și de arta persană sau greacă. Sanctuare de forma unor curți deschise, înconjurate de porticuri, morminte hipogee, statute de idoli și reliefuri, țesături prețioase (purpura), amulete, bijuterii, obiecte de metal, fildeș și sticlă ornamentate cu motive animaliere.