FASCINAȚIE, fascinații, s. f. Acțiunea de a fascina; atracție, captivare. Ladima suferea de fascinația apelor mari. CAMIL PETRESCU, N. 83.

FASCINAȚIE s.f. Acțiunea de a fascina; (fig.) atracție, vrajă, captivare. [Gen. -iei, var. fascinațiune s.f. / < fr. fascination, lat. fascinatio].

FASCINAȚIE s. f. atracție irezistibilă pe care o provoacă cineva sau ceva. (< fr. fascination, lat. fascinatio)

FASCINAȚIE ~i f. 1) v. A FASCINA. 2) fig. Totalitate a calităților care trezesc admirație; vrajă; farmec; miraj. [Art. fascinația; G.-D. fascinației; Sil. -ți-e] /<fr. fascination, lat. fascinatio, ~onis

fascinațiune sf vz fascinație

FASCINAȚIUNE s.f. v. fascinație.

*fascinațiúne f. (lat. fascinátio, -ónis). Acțiunea de a fascina. – Și -áție, dar ob. -áre.

fascinație (desp. -ți-e) s. f., art. fascinația (desp. -ți-a), g.-d. art. fascinației; pl. fascinații, art. fascinațiile (desp. -ți-i-)

fascinație (-ți-e) s. f., art. fascinația (-ți-a), g.-d. art. fascinației; pl. fascinații, art. fascinațiile (-ți-i-)

fascinație s. f. (sil. -ți-e), art. fascinația (sil. -ți-a), g.-d. art. fascinației; pl. fascinații, art. fascinațiile (sil. -ți-i-)

FASCINAȚIE s. 1. v. încântare. 2. v. farmec.

FASCINAȚIE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fermecare, încîntare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. farmec, încîntare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ nopții.)