faringofoníe s.f. Defect de fonație caracterizat printr-o rezonanță exagerată a sunetului în faringe. • pl. -ii. g.-d. -iei. / faringo- + fonie.

FARINGO- „faringe, faringian”. ◊ gr. pharynx, ngos „gît, gîtlej” > fr. pharyngo-, germ. id., engl. id., it. faringo- > rom. faringo-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie faringiană; ~gnat (v. -gnat), adj., care are oasele faringelui sudate în maxilar; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a faringelui; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., defect de fonație, caracterizat printr-o rezonanță exagerată a sunetului în faringe; sin. guturalizare; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul în peretele faringian; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul faringelui; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie a faringelui; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se examinează faringele; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a faringelui cu ajutorul faringoscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a faringelui; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., diminuare patologică a orificiului faringian; ~stomie (v. -stomie), s. f., anexare chirurgicală a extremității faringelui de suprafața pielii; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical utilizat în faringotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie chirurgicală a faringelui.