6 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fărăma v vz fărâma

fărâma [At: DOSOFTEI, V. S. 128 / V: ~răma, ~rma / Pzi: fărâm (îvr ~mez), fărm, farm, farâm / E: fărâmă] (Pop) 1-2 vtr A (se) sparge în bucățele. 3-4 vtr A (se) distruge. 5 vt (Înv; îe) A-și ~ trupul A-și îndoi trupul de la mijloc. 6 vt (Îe) A-și ~ capul A-și bate capul (83). 7 vr (Înv; d. corăbii) A naufragia. 8 vr (Fig) A munci din greu. 9 vt (Înv) A frământa (1). 10 vt (Trs; îe) A-l ~ la inimă (sau la stomac) (pe cineva) A avea colici Cf a frământa (11).

fărâ sf [At: TETRAEV. 227 / V: fărmă, fărâm sn / Pl: ~me, (rar) ~mi / E: ns cf alb thërrime] 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, zdrobirii unui obiect sau material. 2 (Pex) Bucată foarte mică. 3 (Lpl) Resturi (de mâncare). 4 (Îe) A (se) face (mici sau mii și) ~me A (se) sfărâmă. 5 (Fig; în legătură cu abstracte) Puțin.

FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.

FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.

FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.

FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.

FĂRMÁ vb. I v. fărâma.

FĂRÎMÁ, fărî́m, vb. I. Tranz. A preface (ceva) în fărîme, a rupe în bucăți, a frînge, a sparge; fig. a zdrobi, a nimici, a distruge. V. sfărîma. Minerii... Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Vîntul... ne-a fărîmat adăpostul. SAHIA, N. 80. D-alei, doamne, Ștefan-vodă, Copil ești, ori tot mai crești? Nu-ți mai fărîma oastea! TEODORESCU, P. P. 523. ◊ (Poetic) Pîrăul curgea fărîmînd lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scînteioare de aur. SADOVEANU, O. V 179. Copitele cailor fărîmau apa în stropi. id. F. J. 706. Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare. GOGA, P. 24. ◊ Expr. A-și fărîma capul = a-și bate capul, v. bate.Refl. A se destrăma. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărîmîndu-se în bulgărași de argint. SADOVEANU, O. III 364. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 67. – Variante: fărmá (fărm și farm) (ANGHEL, Î. G. 9, SBIERA, P. 146, EMINESCU, O. I 83) vb. I.

FĂRÎ́MĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a rupt, s-a frînt etc.); firimitură. Fărîmă de pîine.Fig. Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.

fărâmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărâma, a (se) rupe în bucăți. ◊ Expr. (tr.) A-și fărâma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărâma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărâma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărâmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărâm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărâmă + -a.

fărâmă s.f. 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, sfărâmării unui obiect sau a unui material. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma complet. 2 Ext. Bucată foarte mică. 3 (la pl.) Resturi de mâncare. • pl. -e. / cuv. autoh.; cf. alb. thërrime.

A SE FĂRÂMÁ se fărâmă intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici. /Din fărâmă

A FĂRÂMÁ fărâm tranz. 1) A face să se fărâme. 2) fig. A face să nu mai existe; a nimici; a prăpădi; a distruge. ~ oastea. /Din fărâmă

FĂRÂMĂ ~e f. 1) Bucată mică rămasă dintr-un întreg (după ce s-a sfarâmat, s-a rupt etc.). 2) fig. Parte minimală din ceva; strop; dram; picătură; pic. O ~ de nădejde. /cf. alb. thërrime

fărămà v.1 a face fărăme. [Abstras din fărâmă].[1]

  1. 1. În original: a., evident greșit. — LauraGellner

fărămă f. 1. bucățică foarte mică: o fărămă de pâine; 2. părticele râmase din ceva spart: fărăme de oală; 3. fig. parte foarte mică: o fărămă de speranță. [Cf. lat. FRAGMEN].

fărmà v. (poetic) a fărăma: vântul o creangă farmă EM.

fărám, a -ămá, V. fărîm.

arată toate definițiile

Intrare: fărăma
fărăma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Fărăma
Fărăma nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fărăma
Intrare: fărămă
fărămă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărâma
  • fărâmare
  • fărâmat
  • fărâmatu‑
  • fărâmând
  • fărâmându‑
singular plural
  • fărâ
  • fărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărâm
(să)
  • fărâm
  • fărâmam
  • fărâmai
  • fărâmasem
a II-a (tu)
  • fărâmi
(să)
  • fărâmi
  • fărâmai
  • fărâmași
  • fărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • fărâ
(să)
  • fărâme
  • fărâma
  • fărâmă
  • fărâmase
plural I (noi)
  • fărâmăm
(să)
  • fărâmăm
  • fărâmam
  • fărâmarăm
  • fărâmaserăm
  • fărâmasem
a II-a (voi)
  • fărâmați
(să)
  • fărâmați
  • fărâmați
  • fărâmarăți
  • fărâmaserăți
  • fărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • fărâ
(să)
  • fărâme
  • fărâmau
  • fărâma
  • fărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărma
  • fărmare
  • fărmat
  • fărmatu‑
  • fărmând
  • fărmându‑
singular plural
  • farmă
  • fărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărm
(să)
  • fărm
  • fărmam
  • fărmai
  • fărmasem
a II-a (tu)
  • fărmi
(să)
  • fărmi
  • fărmai
  • fărmași
  • fărmaseși
a III-a (el, ea)
  • farmă
(să)
  • farme
  • fărme
  • fărma
  • fărmă
  • fărmase
plural I (noi)
  • fărmăm
(să)
  • fărmăm
  • fărmam
  • fărmarăm
  • fărmaserăm
  • fărmasem
a II-a (voi)
  • fărmați
(să)
  • fărmați
  • fărmați
  • fărmarăți
  • fărmaserăți
  • fărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • farmă
(să)
  • farme
  • fărme
  • fărmau
  • fărma
  • fărmaseră
Intrare: Fărâmă
Fărâmă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fărâmă
Intrare: fărâmă
fărâmă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărâ
  • fărâma
plural
  • fărâme
  • fărâmele
genitiv-dativ singular
  • fărâme
  • fărâmei
plural
  • fărâme
  • fărâmelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fărâma fărma

  • 1. popular A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: frânge sfărâma sparge zdrobi 4 exemple
    exemple
    • Minerii... Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46.
      surse: DLRLC
    • poetic Pîrăul curgea fărîmînd lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scînteioare de aur. SADOVEANU, O. V 179.
      surse: DLRLC
    • poetic Copitele cailor fărîmau apa în stropi. SADOVEANU, F. J. 706.
      surse: DLRLC
    • poetic Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare. GOGA, P. 24.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie tranzitiv A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. A (se) distruge, a (se) nimici.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: distruge nimici 2 exemple
      exemple
      • Vîntul... ne-a fărîmat adăpostul. SAHIA, N. 80.
        surse: DLRLC
      • D-alei, doamne, Ștefan-vodă, Copil ești, ori tot mai crești? Nu-ți mai fărîma oastea! TEODORESCU, P. P. 523.
        surse: DLRLC
    • 1.3. reflexiv A se destrăma.
      surse: DLRLC sinonime: destrăma 2 exemple
      exemple
      • Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărîmîndu-se în bulgărași de argint. SADOVEANU, O. III 364.
        surse: DLRLC
      • Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 67.
        surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și (pentru varianta fărma): farm.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • fărâmă
    surse: DEX '09 DEX '98

fărâmă

  • 1. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: firimitură diminutive: fărâmiță 3 exemple
    exemple
    • Fărâmă de pâine.
      surse: DLRLC
    • figurat Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25.
      surse: DLRLC
    • figurat [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fărâma nimici sfărâma zdrobi 4 exemple
      exemple
      • Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211.
        surse: DLRLC
      • Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183.
        surse: DLRLC
      • Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131.
        surse: DLRLC
      • Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat Parte minimală din ceva.
      exemple
      • O fărâmă de nădejde.
        surse: NODEX

etimologie: