fald sn [At: EMINESCU, P. 204 / V: (înv) falt, (singular refăcut după pl) ~ur, ~ltur sm / Pl: ~uri / E: ucr фалд] Cută formată de o haină largă, o stofa, o pânză etc. care atârnă.

FALD, falduri, s. n. Îndoitură care brăzdează un veșmînt larg, o stofă, o pînză; cută. Se înalță faldurile steagurilor roșii. SAHIA, U.R.S.S. 16. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Fig. O nesfîrșită perdea de apă se lasă deasupra munților, acoperindu-i cu totul sub grelele ei falduri lichide. BOGZA, C. O. 63. Străjuiau pe înălțimi ruine semețe în falduri de iederă. M. I. CARAGIALE, C. 38. – Variantă: faldur, falduri (SADOVEANU, P. M. 59, HOGAȘ, M. N. 54, CONTEMPORANUL, VI_II 201), s. m.

FALD ~uri n. Cută făcută special pe o haină largă sau apărută pe un material care atârnă. /<ucr. fald

fald n. Mold. falt: la pieptu-i manta neagră ’n falduri și-o adună EM. [Rut. FALD (v. falt)].

fald n., pl. fáldurĭ (rut. fald, rus. fálda, d. vgerm. fald, ngerm. falte, încrețitură, de unde și fr. faude și it. falda. V. fotoliŭ). Mold. Creț, încrețitură, cută, îndoitură pe care o face o stofă.

faldur sm vz fald

falt sn vz fald

faltur sm vz fald

falt n. cută ori încrețitură (la rochi, haine). [Nemț. FALTE].

fald s. n., pl. falduri

fald s. n., pl. falduri

fald s. n., pl. falduri

FALD s. v. cută.

FALD s. creț, cută, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ al unei rochii.)

fald (falduri), s. n. – Pliu, cută. – Var. faldur. Pol. fald, rus. falda (Cihac, II, 107; Sanzewitsch 202), din germ. Falte. Var. este un sing. reconstituit pe baza pl. Se folosește mai ales la pl., pentru a desemna ansamblul artistic de pliuri al unui material asemănător cu postavul.

falt, falturi, s.n. (reg.; la rochii) cută, încrețitură.