2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fărâmi vt [At: DA / V: ~rămi, ~rmi, fârmi / Pzi: ~mesc / E: fărâmă] (Mun; Trs) 1-2 A fărâma (1, 3).

fărâma [At: DOSOFTEI, V. S. 128 / V: ~răma, ~rma / Pzi: fărâm (îvr ~mez), fărm, farm, farâm / E: fărâmă] (Pop) 1-2 vtr A (se) sparge în bucățele. 3-4 vtr A (se) distruge. 5 vt (Înv; îe) A-și ~ trupul A-și îndoi trupul de la mijloc. 6 vt (Îe) A-și ~ capul A-și bate capul (83). 7 vr (Înv; d. corăbii) A naufragia. 8 vr (Fig) A munci din greu. 9 vt (Înv) A frământa (1). 10 vt (Trs; îe) A-l ~ la inimă (sau la stomac) (pe cineva) A avea colici Cf a frământa (11).

FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.

FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.

FĂRMÁ vb. I v. fărâma.

FĂRÎMÁ, fărî́m, vb. I. Tranz. A preface (ceva) în fărîme, a rupe în bucăți, a frînge, a sparge; fig. a zdrobi, a nimici, a distruge. V. sfărîma. Minerii... Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Vîntul... ne-a fărîmat adăpostul. SAHIA, N. 80. D-alei, doamne, Ștefan-vodă, Copil ești, ori tot mai crești? Nu-ți mai fărîma oastea! TEODORESCU, P. P. 523. ◊ (Poetic) Pîrăul curgea fărîmînd lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scînteioare de aur. SADOVEANU, O. V 179. Copitele cailor fărîmau apa în stropi. id. F. J. 706. Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare. GOGA, P. 24. ◊ Expr. A-și fărîma capul = a-și bate capul, v. bate.Refl. A se destrăma. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărîmîndu-se în bulgărași de argint. SADOVEANU, O. III 364. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 67. – Variante: fărmá (fărm și farm) (ANGHEL, Î. G. 9, SBIERA, P. 146, EMINESCU, O. I 83) vb. I.

fărâmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărâma, a (se) rupe în bucăți. ◊ Expr. (tr.) A-și fărâma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărâma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărâma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărâmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărâm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărâmă + -a.

A SE FĂRÂMÁ se fărâmă intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici. /Din fărâmă

A FĂRÂMÁ fărâm tranz. 1) A face să se fărâme. 2) fig. A face să nu mai existe; a nimici; a prăpădi; a distruge. ~ oastea. /Din fărâmă

fărămà v.1 a face fărăme. [Abstras din fărâmă].[1]

  1. 1. În original: a., evident greșit. — LauraGellner

fărmà v. (poetic) a fărăma: vântul o creangă farmă EM.

fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a și fărim, a ) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă

fărâmá vb., ind. prez. 1 sg. fărâm, 3 sg. și pl. fărâmă

fărîma (ind. prez. 1 sg. fărîm, 1 pl. fărîmăm)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂRÂMÁ vb. v. sfărâma.

FĂRÎMA vb. a (se) sfărîma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru oă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (< mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (< mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom.Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.

arată toate definițiile

Intrare: fărâmi
fărâmi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărâma
  • fărâmare
  • fărâmat
  • fărâmatu‑
  • fărâmând
  • fărâmându‑
singular plural
  • fărâ
  • fărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărâm
(să)
  • fărâm
  • fărâmam
  • fărâmai
  • fărâmasem
a II-a (tu)
  • fărâmi
(să)
  • fărâmi
  • fărâmai
  • fărâmași
  • fărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • fărâ
(să)
  • fărâme
  • fărâma
  • fărâmă
  • fărâmase
plural I (noi)
  • fărâmăm
(să)
  • fărâmăm
  • fărâmam
  • fărâmarăm
  • fărâmaserăm
  • fărâmasem
a II-a (voi)
  • fărâmați
(să)
  • fărâmați
  • fărâmați
  • fărâmarăți
  • fărâmaserăți
  • fărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • fărâ
(să)
  • fărâme
  • fărâmau
  • fărâma
  • fărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărma
  • fărmare
  • fărmat
  • fărmatu‑
  • fărmând
  • fărmându‑
singular plural
  • farmă
  • fărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărm
(să)
  • fărm
  • fărmam
  • fărmai
  • fărmasem
a II-a (tu)
  • fărmi
(să)
  • fărmi
  • fărmai
  • fărmași
  • fărmaseși
a III-a (el, ea)
  • farmă
(să)
  • farme
  • fărme
  • fărma
  • fărmă
  • fărmase
plural I (noi)
  • fărmăm
(să)
  • fărmăm
  • fărmam
  • fărmarăm
  • fărmaserăm
  • fărmasem
a II-a (voi)
  • fărmați
(să)
  • fărmați
  • fărmați
  • fărmarăți
  • fărmaserăți
  • fărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • farmă
(să)
  • farme
  • fărme
  • fărmau
  • fărma
  • fărmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)