3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂLȚUÍT1 s. n. Fălțuire. – V. fălțui.

FĂLȚUÍT1 s. n. Fălțuire. – V. fălțui.

FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.

FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.

fălțuit1 sn [At: NOM. MIN. I, 382 / Pl: ~uri / E: fălțui] 1-4 Fălțuire (1-4).

fălțuit2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: fălțui] 1 (D. piei tăbăcite) Căreia i-a fost redusă și uniformizată grosimea prin prelucrarea cu falțul (1). 2-3 (D. unele materiale de construcție) Care are falț (4-5). 4-5 (D. unele materiale de construcție) Asamblat prin falțuri (4-5). 6 (D. colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării).

FĂLȚUÍT 1 s. n. Fălțuire. Eu scrisesem toată revista, eu o corectasem, eu am muncit la fălțuitul coalelor, de mă înnegrisem ca un coșar. I. BOTEZ, ȘC. 66.

FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Prelucrat cu falțul. 2. (Despre piese de construcție) Care are falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau legării).

FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen.

fălțui vt [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: ger falzen] 1 A prelucra cu falțul (1) pieile tăbăcite, reducând și uniformizând grosimea. 2 A face un falț (4) unor scânduri, țigle etc. pentru a permite îmbinarea lor. 3 A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului (5). 4 A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură, în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării.

FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării). – Din germ. falzen.

FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul (1) (sau cu mașini speciale) pieile tăbăcite, pentru a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scînduri, țigle etc. un falț (3) care să permită îmbinarea lor cu alte scînduri, țigle etc. 3. A îndoi și a împături o coală de hîrtie (în special o tipăritură) pentru o mai ușoară mînuire sau în vederea legării și broșării.

A FĂLȚUÍ ~iésc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falțul. 2) (scânduri, cărămizi, țigle) A prevedea cu un falț. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broșa, a mânui mai ușor etc.) /<germ. falzen

fălțuì v. a îndoi coalele tipărite spre a le broșa sau lega. [Nemț. FALZEN].

fălțuĭésc v. tr. (rus. falcevátĭ, pol. falcować, d. germ. falzen, id., d. falz, îndoitură de coală). Îndoi (coalele tipărite). – Și fățuĭesc (supt infl. luĭ față).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă

fălțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fălțuiáscă

fălțui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiesc, conj. fălțuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂLȚUÍT s. (TEHN.) fălțuire, lămbuire.

FĂLȚUIT s. (TEHN.) fălțuire, lămbuire.

arată toate definițiile

Intrare: fălțuit (adj.)
fălțuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fălțuit
  • fălțuitul
  • fălțuitu‑
  • fălțui
  • fălțuita
plural
  • fălțuiți
  • fălțuiții
  • fălțuite
  • fălțuitele
genitiv-dativ singular
  • fălțuit
  • fălțuitului
  • fălțuite
  • fălțuitei
plural
  • fălțuiți
  • fălțuiților
  • fălțuite
  • fălțuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: fălțuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fălțuit
  • fălțuitul
  • fălțuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • fălțuit
  • fălțuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: fălțui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fălțui
  • fălțuire
  • fălțuit
  • fălțuitu‑
  • fălțuind
  • fălțuindu‑
singular plural
  • fălțuiește
  • fălțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fălțuiesc
(să)
  • fălțuiesc
  • fălțuiam
  • fălțuii
  • fălțuisem
a II-a (tu)
  • fălțuiești
(să)
  • fălțuiești
  • fălțuiai
  • fălțuiși
  • fălțuiseși
a III-a (el, ea)
  • fălțuiește
(să)
  • fălțuiască
  • fălțuia
  • fălțui
  • fălțuise
plural I (noi)
  • fălțuim
(să)
  • fălțuim
  • fălțuiam
  • fălțuirăm
  • fălțuiserăm
  • fălțuisem
a II-a (voi)
  • fălțuiți
(să)
  • fălțuiți
  • fălțuiați
  • fălțuirăți
  • fălțuiserăți
  • fălțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • fălțuiesc
(să)
  • fălțuiască
  • fălțuiau
  • fălțui
  • fălțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fălțuit (adj.)

  • 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării).
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

  • vezi fălțui
    surse: DEX '09 DEX '98

fălțuit (s.n.)

etimologie:

  • vezi fălțui
    surse: DEX '98 DEX '09

fălțui

  • 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării).
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: