3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÂRNÂÍT2, -Ă, fârnâiți, -te, adj. (Reg.) (Adesea substantivat) Care vorbește pe nas; fonf, fonfăit, fornăit2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – V. fârnâi.

FÂRNÂÍT1, fârnâituri, s. n. (Reg.) Faptul de a fârnâi.V. fârnâi.

fârnâit1 sn [At: DDRF / V: fărnăit / Pl: ~uri / E: fârnâi] (Pfm) 1 Fonfâire. 2 Fârnâire (2).

fârnâit2, ~ă a, smf [At: DDRF/ V: ~năit / Pl: ~iți, ~e / E: fârnâi] (Pfm) 1-2 Fonf (1-2). 3-4 (Om) care produce un zgomot caracteristic când respiră.

FÂRNÂÍT1, fârnâituri, s. n. Faptul de a fârnâi.V. fârnâi.

FÂRNÂÍT2, -Ă, fârnâiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care vorbește pe nas; fonf, fonfăit, fornăit2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – V. fârnâi.

FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.

fârnâi vi [At: DDRF / V: fărnăi / Pzi: ~esc / E: fo] (Pfm) 1 A fonfăi. 2 A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat.

fornăit2, ~ă smf, a [At: PAMFILE, J. I / Pl: ~iți, ~e / E: fornăi] 1-2 Fonf (1-2). 3-4 Fârnâit (3-4).

FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.

FÎRNÎÍ, fî́rnîi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas, a fonfăi.

FÎRNÎÍT, -Ă, fîrnîiți, -te, adj. (Popular) Care vorbește pe nas; fonf. (Substantivat) Era în sat și dascălul Iordache, fîrnîitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară de biserică, nu-i vorbă, dar clămpănea de bătrîn. CREANGĂ, A. 9.

A FÂRNÂÍ fârnâi intranz. 1) (despre oameni cu defecte în rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfăi. 2) A face zgomot în timpul respirației din cauza nasului înfundat. [Sil. -nâ-i] /Onomat.

fórnăĭ și fî́rnîĭ, a v. intr. (d. fórna-fórna, fîrna-fîrna, huĭetu vorbiriĭ pe nas). Vorbesc pe nas din cauza unuĭ defect. V. bîlbîĭ, gîgîĭ, mornăĭ.

fornăít și fîrnîít, -ă adj. Care fornăĭe cînd vorbește. Adv. Fornăind: a vorbi fornăit. – Și sf-: un glas sfîrnîit (VR. 1922, 9, 351).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fârnâít (reg.) s. n., pl. fârnâíturi

fârnâít s. n., pl. fârnâíturi

fârnâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fấrnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá; conj. prez. 3 să fấrnâie

arată toate definițiile

Intrare: fârnâit (adj.)
fârnâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fârnâit
  • fârnâitul
  • fârnâitu‑
  • fârnâi
  • fârnâita
plural
  • fârnâiți
  • fârnâiții
  • fârnâite
  • fârnâitele
genitiv-dativ singular
  • fârnâit
  • fârnâitului
  • fârnâite
  • fârnâitei
plural
  • fârnâiți
  • fârnâiților
  • fârnâite
  • fârnâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: fârnâit (s.n.)
fârnâit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fârnâit
  • fârnâitul
  • fârnâitu‑
plural
  • fârnâituri
  • fârnâiturile
genitiv-dativ singular
  • fârnâit
  • fârnâitului
plural
  • fârnâituri
  • fârnâiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: fârnâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fârnâi
  • fârnâire
  • fârnâit
  • fârnâitu‑
  • fârnâind
  • fârnâindu‑
singular plural
  • fârnâie
  • fârnâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fârnâi
(să)
  • fârnâi
  • fârnâiam
  • fârnâii
  • fârnâisem
a II-a (tu)
  • fârnâi
(să)
  • fârnâi
  • fârnâiai
  • fârnâiși
  • fârnâiseși
a III-a (el, ea)
  • fârnâie
(să)
  • fârnâie
  • fârnâia
  • fârnâi
  • fârnâise
plural I (noi)
  • fârnâim
(să)
  • fârnâim
  • fârnâiam
  • fârnâirăm
  • fârnâiserăm
  • fârnâisem
a II-a (voi)
  • fârnâiți
(să)
  • fârnâiți
  • fârnâiați
  • fârnâirăți
  • fârnâiserăți
  • fârnâiseți
a III-a (ei, ele)
  • fârnâie
(să)
  • fârnâie
  • fârnâiau
  • fârnâi
  • fârnâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fârnâit (adj.)

  • exemple
    • Era în sat și dascălul Iordache, fîrnîitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară de biserică, nu-i vorbă, dar clămpănea de bătrîn. CREANGĂ, A. 9.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi fârnâi
    surse: DEX '98 DEX '09

fârnâit (s.n.)

  • 1. Faptul de a fârnâi.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi fârnâi
    surse: DEX '98 DEX '09

fârnâi

  • 1. A vorbi pe nas.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fonfăi fornăi
    • 1.1. A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: