2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fâșcâi vi [At: MARIAN, ap. DA / V: ~căi / Pzi: fâșcâi, ~esc / E: nct] (Mol; Buc) A șuiera printre dinți sau cu ajutorul degetelor.

FÎȘCÎÍ, fî́șcîi, vb. IV. Intranz. (Mold. și Bucov.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. Își puse patru degete pe limbă, fîșcîi scurt, puternic. CAMILAR, TEM. 153. El afară c-o ieșit Și din gur-o fîșcîit, Tăti-acelea c-o vinit. ȘEZ. II 135. ◊ Tranz. M-am sfătuit cu feciorii care poartă oile, să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. A. II 215.

FÂȘCÂÍ, fấșcâi, vb. IV. Intranzit. (reg.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. – Din fâș.

fî́șcîĭ, a v. intr. (cp. cu fojgăĭ și cu it. fischiare, a șuĭera). Mold. Șuĭer tare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fâșcâí, fâșcâí, vb. IV (reg.) a fluiera printre dinți (sau cu degetele).

Intrare: fâșcâire
fâșcâire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fâșcâire
  • fâșcâirea
plural
  • fâșcâiri
  • fâșcâirile
genitiv-dativ singular
  • fâșcâiri
  • fâșcâirii
plural
  • fâșcâiri
  • fâșcâirilor
vocativ singular
plural
Intrare: fâșcâi
verb (V343)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fâșcâi
  • fâșcâire
  • fâșcâit
  • fâșcâitu‑
  • fâșcâind
  • fâșcâindu‑
singular plural
  • fâșcâie
  • fâșcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fâșcâi
(să)
  • fâșcâi
  • fâșcâiam
  • fâșcâii
  • fâșcâisem
a II-a (tu)
  • fâșcâi
(să)
  • fâșcâi
  • fâșcâiai
  • fâșcâiși
  • fâșcâiseși
a III-a (el, ea)
  • fâșcâie
(să)
  • fâșcâie
  • fâșcâia
  • fâșcâi
  • fâșcâise
plural I (noi)
  • fâșcâim
(să)
  • fâșcâim
  • fâșcâiam
  • fâșcâirăm
  • fâșcâiserăm
  • fâșcâisem
a II-a (voi)
  • fâșcâiți
(să)
  • fâșcâiți
  • fâșcâiați
  • fâșcâirăți
  • fâșcâiserăți
  • fâșcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • fâșcâie
(să)
  • fâșcâie
  • fâșcâiau
  • fâșcâi
  • fâșcâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fâșcâi

  • 1. regional A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor).
    exemple
    • Își puse patru degete pe limbă, fîșcîi scurt, puternic. CAMILAR, TEM. 153.
      surse: DLRLC
    • El afară c-o ieșit Și din gur-o fîșcîit, Tăti-acelea c-o vinit. ȘEZ. II 135.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv M-am sfătuit cu feciorii care poartă oile, să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. A. II 215.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • fâș
    surse: DLRM