fărâmă, fărâme, (fărâmătură), s.f. – Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ♦ (onom.) Farâmă, Fârâmă, Făramă, Farama, Fărâmă, Faramă, Fărâma, Fărăma, Farâma, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. alb. thërrime (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime, din i.-e. *kér- „a vătăma; a se sparge, a se sfărâma” (Russu, 1970).