2 intrări

2 definiții


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

extravertíre s. f., g.-d. art. extravertírii; pl. extravertíri

a se extravertí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. extravertésc

Intrare: extravertire
extravertire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • extravertire
  • extravertirea
plural
  • extravertiri
  • extravertirile
genitiv-dativ singular
  • extravertiri
  • extravertirii
plural
  • extravertiri
  • extravertirilor
vocativ singular
plural
Intrare: extraverti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • extraverti
  • extravertire
  • extravertit
  • extravertitu‑
  • extravertind
  • extravertindu‑
singular plural
  • extravertește
  • extravertiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • extravertesc
(să)
  • extravertesc
  • extraverteam
  • extravertii
  • extravertisem
a II-a (tu)
  • extravertești
(să)
  • extravertești
  • extraverteai
  • extravertiși
  • extravertiseși
a III-a (el, ea)
  • extravertește
(să)
  • extravertească
  • extravertea
  • extraverti
  • extravertise
plural I (noi)
  • extravertim
(să)
  • extravertim
  • extraverteam
  • extravertirăm
  • extravertiserăm
  • extravertisem
a II-a (voi)
  • extravertiți
(să)
  • extravertiți
  • extraverteați
  • extravertirăți
  • extravertiserăți
  • extravertiseți
a III-a (ei, ele)
  • extravertesc
(să)
  • extravertească
  • extraverteau
  • extraverti
  • extravertiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)