extaziat², ~ă a [At: HELIADE, O. I 69 / V: ecst~, est~, ~asi~ / Pl: ~ați, ~e / E: extazia] 1 Cuprins de exaltare. 2 Cuprins de admirație, uimire, încântare etc. 3 (Rar; d. sentimente) Paroxistic.

extaziat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: extazia] 1-4 Extaziere (1-4).

EXTAZIAT, -Ă, extaziați, -te, adj. (Despre persoane) Căzut în extaz, cuprins de extaz; încîntat, fermecat. Da să vezi lecții ce face la pension! Noi rămîneam cîteodată extaziate... nici nu mai știam unde ne găsim. VLAHUȚĂ, O. A. III 40. Iată-ne dar și noi extaziați dinaintea acestei sublime priveliști. ODOBESCU, S. I 230. ♦ (Despre sentimente) Plin de extaz. Capul fetei plecat pe pieptul iubitului trebuie să exprime iubirea, dar această imagine plastică... e departe de a exprima acea iubire fierbinte, extaziată, neliniștită pe care o zugrăvește Eminescu. GHEREA, ST. CR. III 368. – Pronunțat: -zi-at.

*extaziát, -ă adj. Beat de admirațiune: a rămînea extaziat în aintea unuĭ spectacul.

estasiat, ~ă a vz extaziat

estazia v vz extazia

estaziat, ~ă a vz extaziat

extazia vrt [At: NEGULICI / V: (înv) est~, ecst~ / P: ~zi-a / Pzi: ~iez / E: fr extasier] 1-2 A fi cuprins sau a face să fie cuprins de exaltare. 3-4 A fi cuprins sau a face să fie cuprins de admirație și uimire, încântare, entuziasm Vz minuna.

EXTAZIA, extaziez, vb. I. Refl. A fi cuprins de extaz, a fi stăpînit de un puternic sentiment de iubire sau admirație pe lîngă care celelalte sentimente și preocupări dispar aproape cu totul. Apoi odată, într-o dimineață, fereastra se deschidea și o vedea iar, parcă mai veselă și mai frumoasă decît totdeauna, ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză, ca de-o explozie de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ◊ (Prin exagerare) Să ne extaziem pentru toge și pentru pitoresc este tot atît de vătămător pe cît de caraghios. GHEREA, ST. CR. I 105. Ei privesc mirați în toate părțile, se extaziază de toate nimicurile. VLAHUȚĂ, O. A. 291. – Pronunțat: -zi-a.

EXTAZIA vb. I. tr., refl. A cuprinde sau a fi cuprins, stăpînit de extaz, de un sentiment puternic de admirație. [Pron. -zi-a, p. i. 3,6 -iază, 4 -iem, ger. -iind. / < fr. extasier].

EXTAZIA vb. tr., refl. a cuprinde, a fi stăpânit de extaz (2). (< fr. /s’/extasier)

A EXTAZIA ~ez tranz. A face să se extazieze. [Sil. -zi-a] /<fr. extasier

A SE EXTAZIA mă ~ez intranz. A ajunge în stare de extaz; a cădea în extaz. /<fr. extasier

extazià (refl.) v. a fi răpit de admirațiune, a fi în extaz.

*extaziéz v. tr. (fr. extasier, vgr. ekstasiázo, îndemn la revoltă). Entusiazmez grozav. V. refl. Mă entusiazmez grozav, mă îmbăt de admirațiune.

extaziat adj. m., pl. extaziați; f. sg. extaziată, pl. extaziate

extazia (a ~) (desp. -zi-a) vb., ind. prez. 1 sg. extaziez (desp. -zi-ez), 3 extaziază, 1 pl. extaziem; conj. prez. 1 sg. să extaziez, 3 să extazieze; ger. extaziind (desp. -zi-ind)

extazia (a ~) (-zi-a) vb., ind. prez. 3 extaziază, 1 pl. extaziem (-zi-em); conj. prez. 3 să extazieze; ger. extaziind (-zi-ind)

extazia vb. (sil. -zi-a), ind. prez. 1 sg. extaziez, 3 sg. și pl. extaziază, 1 pl. extaziem (sil. -zi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. extazieze; ger. extaziind (sil. -zi-ind)

extazia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. extaziază, 1 pl. extaziem, ger. extaziind)

EXTAZIA vb. a se minuna. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)

EXTAZIA vb. a se minuna. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)