experiență sf [At: CANTEMIR, HR. 170 / V: (înv) ~ție, esp~, esperienție, esperiință, isperiință, isperință, speriență, speriință, (îrg) esperență^[1] / P: ~ri-en~ / Pl: ~țe / E: fr experience, lat experientia] 1 Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor dintr-un anumit domeniu, dobândite prin observații și practică îndelungată. 2 Cunoaștere Cf deprindere, rutină. 3 (Șîs schimb de ~) Schimb reciproc (între persoane sau colective) de informații, cunoștințe, deprinderi dobândite într-un anumit domeniu de activitate. 4 (Îla) Cu ~ Experimentat. 5 (Flz) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. 6 Probă care se face cu scopul de a verifica o teorie, o idee, un fapt etc. 7 Verificare practică a unor fenomene, situații, cunoștințe etc. 8 (Îvr) Cercetare. 9 (Îvr) Investigație. 10 Situație neobișnuită sau împrejurare neașteptată prin care trece cineva. 11 Pățanie. 12 Aventură. 13-14 Experiment (1-2). 15 (Îe) A face o ~ A provoca intenționat un fenomen pentru a demonstra sau a verifica o teorie, un fapt etc. 16 (Îae) A face o încercare. 17 (Îla) De ~ Experimental. corectat(ă)