12 definiții pentru expedient

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EXPEDIENT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pr.: -di-ent] – Din fr. expédient.

EXPEDIENT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pr.: -di-ent] – Din fr. expédient.

expedient sn [At: GHICA, S. 263 / V: (înv) esp~ / P: ~di-ent / Pl: ~e / E: fr expédient] 1 Procedeu ingenios prin care se depășește o situație dificilă sau se atinge un scop Si: (ltî) expedienș (1). 2 (Pex; lpl) Mijloace improvizate și ilicite de subzistență Si: (ltî) expedienș (2). 3 (Jur; îs) Hotărâre de ~ Hotărâre care consfințește învoiala părților.

EXPEDIENT, expediente, s. n. (Mai ales la pl.) Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele. Poetul aleargă la fel de fel de meșteșuguri, expediente, pentru a da strofei o formă potrivită. GHEREA, ST. CR. I 246. ♦ Mijloc improvizat, adesea nepermis, prin care se obțin bani. Un astfel de tip tînăr, cochet, frumușel, mlădios, sclivisit, are felurite expediente de a trăi bine și luxos. VLAHUȚĂ, O. A. 202. – Pronunțat: -di-ent.

EXPEDIENT s.n. (De obicei la pl.) Modalitate, mijloc ingenios de a învinge o dificultate, de a o scoate la capăt; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pron. -di-ent, pl. -te. / < fr. expédient].

EXPEDIENT s. n. mijloc ingenios de a învinge o dificultate; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. (< fr. expédient, lat. expediens)

EXPEDIENT ~e n. 1) Procedeu (ingenios) de a ieși dintr-o încurcătură. 2) Mijloc, adesea ilicit, de a găsi bani. /<fr. expédient, lat. expediens, ~ntis

expedient n. 1. mijloc d’a o scoate la căpătâiu: fertil în expediente; 2. resurse trecătoare: a fi redus la expediente.

*expediént n., pl. e (fr. expédient, d. lat. ex-pédiens, -éntis, part. d. expedire, a libera, a fi folositor). Mijloc de a învinge o dificultate, de a o scoate la capăt: a căuta un expedient. Pl. Mijloc extrem cu care în mod meschin fac față nevoilor: a fi redus la expediente. A trăi din expediente, a trăi greŭ făcînd și fapte ilicite la nevoe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

expedient (desp. -di-ent) s. n., pl. expediente

expedient (-di-ent) s. n., pl. expediente

expedient s. n. (sil. -di-ent), pl. expediente

Intrare: expedient
expedient substantiv neutru
  • silabație: -di-ent info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • expedient
  • expedientul
  • expedientu‑
plural
  • expediente
  • expedientele
genitiv-dativ singular
  • expedient
  • expedientului
plural
  • expediente
  • expedientelor
vocativ singular
plural
espedient
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

expedient, expedientesubstantiv neutru

  • 1. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Poetul aleargă la fel de fel de meșteșuguri, expediente, pentru a da strofei o formă potrivită. GHEREA, ST. CR. I 246. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Un astfel de tip tînăr, cochet, frumușel, mlădios, sclivisit, are felurite expediente de a trăi bine și luxos. VLAHUȚĂ, O. A. 202. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.