expediționar, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~iu, espediționariu / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expéditionnaire] 1 a Care efectuează o expediție (4) militară. 2 a Care se află într-o expediție (4). 3 a (Șîs corp ~, înv, corpos ~, armată ~ă, (înv) armie ~ă) Totalitatea trupelor care participă la o expediție (4) militară pe un teritoriu străin. 4 sm (Înv) Persoană care expediază colete, mărfuri, scrisori Si: expeditor. 5-6 sm Persoană care participă la o excursie în grup sau la o expediție.

EXPEDIȚIONAR, -Ă, expediționari, -e, adj. (În expr.) Corp expediționar sau armată expediționară = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. – Pronunțat: -ți-o-.

EXPEDIȚIONAR, -Ă adj. De expediție. ◊ Corp expediționar = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. expéditionnaire].

EXPEDIȚIONAR, -Ă I. adj. referitor la expediție. ♦ corp ~ = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. II. s. m. membru al unei expediții. (< fr. expéditionnaire)

EXPEDIȚIONAR ~ă (~i, ~e) Care ține de expediție; propriu expedițiilor. /<fr. expéditionnaire

expediționar a. și m. care face o expedițiune.

*expediționár, -ă adj. (d. expedițiune cu term. -onar). Care face o expedițiune: armată expediționară.

espediționariu^[1], ~rie^[2] a, sm vz expediționar modificată

expediționariu, ~ă a, sm vz expediționar

expediționar (desp. -ți-o-) adj. m., pl. expediționari; f. expediționară, pl. expediționare

expediționar (-ți-o-) adj. m., pl. expediționari; f. expediționară, pl. expediționare

expediționar adj. m. (sil. -ți-o-), pl. expediționari; f. sg. expediționară, pl. expediționare