expectație sf [At: COSTINESCU / V: (rar) ~iune / Pl: ~ii / E: fr expectation] 1-3 Expectativă (1-3).

EXPECTAȚIE s.f. Așteptare, expectativă. ♦ Așteptare în observarea evoluției unei boli. [Var. expectațiune s.f. / cf. fr. expectation, lat. expectatio].

EXPECTAȚIE s. f. 1. Expectativă. 2. Așteptare în observarea evoluției unei boli, expectanță. (cf. fr. expectation, lat. expectatio)

expectațiune sf vz expectație

EXPECTAȚIUNE s.f. v. expectație.

expectație (livr.) (desp. -ți-e) s. f., art. expectația (desp. -ți-a), g.-d. art. expectației; pl. expectații, art. expectațiile (desp. -ți-i-)

expectație (livr.) (-ți-e) s. f., art. expectația (-ți-a), g.-d. art. expectației; pl. expectații, art. expectațiile (-ți-i-)

expectație s. f. (sil. -ți-e), art. expectația (sil. -ți-a), g.-d. art. expectației; pl. expectații, art. expectațiile (sil. -ți-i-)

EXPECTÁȚIE (< fr.) s. f. (PSIH.) Stare de așteptare, de pregătire interioară și de orientare a persoanei, bazată pe elemente obiective și scontând pe o anumită reușită în raport cu o performanță. E. exprimă o poziție realistă, de evaluare a propriilor rezultate spre deosebire de aspirație, care se organizează în jurul dorințelor.