EXISTENȚĂ, existențe, s. f. 1. Noțiune filozofică care se referă la natură, materie, lumea exterioară; realitatea obiectivă existentă în afară și independent de conștiința omului; faptul de a exista, de a fi în realitate. Formele de bază ale oricărei existențe sînt spațiuI și timpul, și o existență în afara timpului este o absurditate tot atît de mare ca și o existență în afara spațiului. ENGELS, A. 61. Materialismul filozofic marxist pornește de la punctul de vedere că materia, natura, existența prezintă o realitate obiectivă, care există în afară și independent de conștiință. STALIN, PROBL. LEN. 559. Legătura strînsă cu masele, existența unui activ larg de corespondenți dă posibilitate ziarelor să ridice probleme actuale, să descopere la timp lipsurile și cauzele lor, să sintetizeze rezultatele criticii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 53. ◊ Existență socială = totalitatea condițiilor vieții materiale ale societății, în primul rînd modul de producție, ca principala forță în dezvoltarea societății. Modul de producție al vieții materiale condiționează în genere procesul vieții sociale, politice și spirituale. Nu conștiința oamenilor le determină existența, ci, dimpotrivă, existența lor socială le determină conștiința. MARX, CR. EC. POL. 9. ♦ Viață. Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existența unui popor. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Aceste state se văzură... amenințate în naționalitate și existența lor politică. BĂLCESCU, O. II 12. 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. A-și cîștiga existența. Lupta pentru existență. ▭ Își vedea existența zdruncinată. SAHIA, N. 69.