2 intrări

3 definiții

eximá vb., ind. prez. 3 sg. eximeáză

EXIMÁ vb. I. tr. (Jur.) A elibera de o obligație. [Cf. fr. eximer, lat. eximere].

EXIMÁ vb. tr. (jur.) a elibera de o obligație. (< fr. eximer, lat. eximere)

Intrare: eximat
eximat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eximat eximatul exima eximata
plural eximați eximații eximate eximatele
genitiv-dativ singular eximat eximatului eximate eximatei
plural eximați eximaților eximate eximatelor
vocativ singular
plural
Intrare: exima
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exima eximare eximat eximând singular plural
eximea eximați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) eximez (să) eximez eximam eximai eximasem
a II-a (tu) eximezi (să) eximezi eximai eximași eximaseși
a III-a (el, ea) eximea (să) eximeze exima eximă eximase
plural I (noi) eximăm (să) eximăm eximam eximarăm eximaserăm, eximasem*
a II-a (voi) eximați (să) eximați eximați eximarăți eximaserăți, eximaseți*
a III-a (ei, ele) eximea (să) eximeze eximau exima eximaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)