exilare sf [At: VASICI, M. II, 67/3 / V: (înv) esi~ / P: eg-zi~ / Pl: ~lări / E: exila] 1 Îndepărtare definitivă (sau temporară) a unei persoane din țara sau din localitatea de origine Si: depărtare, expulzare, surghiunire, (rar) exilație (1), (înv) desțărare. 2 Emigrare. 3 (Rar) Izgonire.

EXILARE s. f. Acțiunea de a (se) exila; surghiunire. Exilarea a doi frați Văcărești la Chipru, unde se prăpădi unul dintr-înșii, nu descurajă de loc pe romîni. BĂLCESCU, O. I 72.

EXILARE s.f. Acțiunea de a (se) exila. [< exila].

eczili v vz exila

esila^[1] v vz exila corectat(ă)

esilare sf vz exilare

exila [At: GUSTI, G.V. 132/25 / V: (înv) esi~, eczili, ezi~ / P: eg-zi~ / Pzi: ~lez, (înv) exil / E: fr exiler] 1 vt (C.i. persoane; fșa) A condamna la exil (1) Si: a deporta, a expatria, a expulza, a surghiuni, (înv) a desțăra. 2 vr A părăsi de bunăvoie țara sau localitatea de origine (de teama persecuției) Si: a emigra, a se expatria, a băjeni, a pribegi. 3 vr A se izola. 4 vt (C.i. persoane; fșa) A îndepărta dintr-un anumit loc, dintr-o societate Si: a izgoni, a alunga, a exclude (1).

ezila v vz exila

EXILA, exilez, vb. I. Tranz. (În trecut) A pedepsi (de obicei pe un infractor politic) cu izgonirea definitivă sau temporară din țară (sau dintr-o anumită localitate); a surghiuni. V. expulza. Nevinovata poveste servi de pretext... ca să închidă jurnalul și să exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. Mavrogheni izbuti a dobîndi un firman prin care exilă pe bătrînul ban Pană Filipescu cu fiii lui Nicolaie și Constantin la mînăstirile muntelui Athos. BĂLCESCU, O. I 87. ♦ Refl. A pleca de bunăvoie din țara sa, a se condamna la un exil voluntar. Medelnicerul Ștefanache și Dudescu, capetele opoziției, se exilară la insula Mitiline. BĂLCESCU, O. I 72.

EXILA vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].

EXILA vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)

A SE EXILA mă ~ez intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler

A EXILA ~ez tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler

exilà v. 1. a trimete în exil; 2. fig. a îndepărta, a respinge.

*exiléz v. tr. (fr. exiler, d. exil, exil). Pedepsesc un cetățean gonindu-l din patrie pe tot-de-a-una orĭ pe un timp. V. refl. Părăsesc de voĭe patria. – Ob. egz- (după fr.).

exilare [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exilării; pl. exilări

exilare [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exilării; pl. exilări

exilare s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exilării; pl. exilări

exila (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 1 sg. exilez, 3 exilează; conj. prez. 1 sg. să exilez, 3 să exileze

exila (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exilează

exila vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exilez, 3 sg. și pl. exilează

EXILARE s. 1. v. surghiunire. 2. v. exil.

EXILARE s. (JUR.) 1. alungare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, surghiunire, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 2. exil, pribegie, surghiun, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.)

EXILA vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

EXILA vb. 1. (JUR.) a alunga, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.