2 intrări

26 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

exilare sf [At: VASICI, M. II, 67/3 / V: (înv) esi~ / P: eg-zi~ / Pl: ~lări / E: exila] 1 Îndepărtare definitivă (sau temporară) a unei persoane din țara sau din localitatea de origine Si: depărtare, expulzare, surghiunire, (rar) exilație (1), (înv) desțărare. 2 Emigrare. 3 (Rar) Izgonire.

EXILÁRE, exilări, s. f. Acțiunea de a (se) exila. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.

EXILÁRE, exilări, s. f. Acțiunea de a (se) exila. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.

EXILÁRE s. f. Acțiunea de a (se) exila; surghiunire. Exilarea a doi frați Văcărești la Chipru, unde se prăpădi unul dintr-înșii, nu descurajă de loc pe romîni. BĂLCESCU, O. I 72.

EXILÁRE s.f. Acțiunea de a (se) exila. [< exila].

esila[1] v vz exila corectată

  1. În original incorect accentuat: esila — LauraGellner

exila [At: GUSTI, G.V. 132/25 / V: (înv) esi~, eczili, ezi~ / P: eg-zi~ / Pzi: ~lez, (înv) exil / E: fr exiler] 1 vt (C.i. persoane; fșa) A condamna la exil (1) Si: a deporta, a expatria, a expulza, a surghiuni, (înv) a desțăra. 2 vr A părăsi de bunăvoie țara sau localitatea de origine (de teama persecuției) Si: a emigra, a se expatria, a băjeni, a pribegi. 3 vr A se izola. 4 vt (C.i. persoane; fșa) A îndepărta dintr-un anumit loc, dintr-o societate Si: a izgoni, a alunga, a exclude (1).

EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.

EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. (În trecut) A pedepsi (de obicei pe un infractor politic) cu izgonirea definitivă sau temporară din țară (sau dintr-o anumită localitate); a surghiuni. V. expulza. Nevinovata poveste servi de pretext... ca să închidă jurnalul și să exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. Mavrogheni izbuti a dobîndi un firman prin care exilă pe bătrînul ban Pană Filipescu cu fiii lui Nicolaie și Constantin la mînăstirile muntelui Athos. BĂLCESCU, O. I 87. ♦ Refl. A pleca de bunăvoie din țara sa, a se condamna la un exil voluntar. Medelnicerul Ștefanache și Dudescu, capetele opoziției, se exilară la insula Mitiline. BĂLCESCU, O. I 72.

EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].

EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)

A SE EXILA mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler

A EXILÁ ~éz tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler

exilà v. 1. a trimete în exil; 2. fig. a îndepărta, a respinge.

*exiléz v. tr. (fr. exiler, d. exil, exil). Pedepsesc un cetățean gonindu-l din patrie pe tot-de-a-una orĭ pe un timp. V. refl. Părăsesc de voĭe patria. – Ob. egz- (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

exiláre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exilắrii; pl. exilắri

exiláre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exilării; pl. exilări

exilá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exileáză

exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. și pl. exileáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EXILÁRE s. 1. v. surghiunire. 2. v. exil.

EXILARE s. (JUR.) 1. alungare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, surghiunire, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 2. exil, pribegie, surghiun, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.)

EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)

EXILA vb. 1. (JUR.) a alunga, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.

Intrare: exilare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exilare
  • exilarea
plural
  • exilări
  • exilările
genitiv-dativ singular
  • exilări
  • exilării
plural
  • exilări
  • exilărilor
vocativ singular
plural
esilare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: exila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • exila
  • exilare
  • exilat
  • exilatu‑
  • exilând
  • exilându‑
singular plural
  • exilea
  • exilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • exilez
(să)
  • exilez
  • exilam
  • exilai
  • exilasem
a II-a (tu)
  • exilezi
(să)
  • exilezi
  • exilai
  • exilași
  • exilaseși
a III-a (el, ea)
  • exilea
(să)
  • exileze
  • exila
  • exilă
  • exilase
plural I (noi)
  • exilăm
(să)
  • exilăm
  • exilam
  • exilarăm
  • exilaserăm
  • exilasem
a II-a (voi)
  • exilați
(să)
  • exilați
  • exilați
  • exilarăți
  • exilaserăți
  • exilaseți
a III-a (ei, ele)
  • exilea
(să)
  • exileze
  • exilau
  • exila
  • exilaseră
eczili
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
esila
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezila
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)