2 intrări

19 definiții

exhortare sf vz exortare

EXHORTÁRE s.f. v. exortare.

exorta vt [At: ARISTIA, PLUT. / V: (rar) exho~, (îvr) eso~ / Pzi: ~tez / E: fr exhorter] (Liv) A îndemna, a înflăcăra o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte).

exortare sf [At: COSTINESCU / V: exho~ / Pl: ~tări / E: exorta] 1-2 (Liv) Exortație (1-2).

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.

EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.

EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.

exortá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 exorteáză

exortáre (livr.) s. f., g.-d. art. exortắrii; pl. exortắri

exortá vb., ind. prez. 1 sg. exortéz, 3 sg. și pl. exorteáză

exortáre s. f., g.-d. art. exortării; pl. exortări

EXHORTÁ vb. I. v. exorta.

EXORTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, prin discursuri etc.). [Var. exhorta vb. I. / < fr. exhorter, cf. lat. exhortare].

EXORTÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. [Var. exhortare s.f. / < exorta].

EXORTÁ vb. tr. a înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, discursuri etc.). (< fr. exhorter, lat. exhortari)

*exortéz v. tr. (lat. ex-hortári). Rar. Îndemn.

Intrare: exortare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exortare
  • exortarea
plural
  • exortări
  • exortările
genitiv-dativ singular
  • exortări
  • exortării
plural
  • exortări
  • exortărilor
vocativ singular
plural
exhortare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exhortare
  • exhortarea
plural
  • exhortări
  • exhortările
genitiv-dativ singular
  • exhortări
  • exhortării
plural
  • exhortări
  • exhortărilor
vocativ singular
plural
Intrare: exorta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • exorta
  • exortare
  • exortat
  • exortând
singular plural
  • exortea
  • exortați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • exortez
(să)
  • exortez
  • exortam
  • exortai
  • exortasem
a II-a (tu)
  • exortezi
(să)
  • exortezi
  • exortai
  • exortași
  • exortaseși
a III-a (el, ea)
  • exortea
(să)
  • exorteze
  • exorta
  • exortă
  • exortase
plural I (noi)
  • exortăm
(să)
  • exortăm
  • exortam
  • exortarăm
  • exortaserăm
  • exortasem
a II-a (voi)
  • exortați
(să)
  • exortați
  • exortați
  • exortarăți
  • exortaserăți
  • exortaseți
a III-a (ei, ele)
  • exortea
(să)
  • exorteze
  • exortau
  • exorta
  • exortaseră
esorta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • exhorta
  • exhortare
  • exhortat
  • exhortând
singular plural
  • exhortea
  • exhortați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • exhortez
(să)
  • exhortez
  • exhortam
  • exhortai
  • exhortasem
a II-a (tu)
  • exhortezi
(să)
  • exhortezi
  • exhortai
  • exhortași
  • exhortaseși
a III-a (el, ea)
  • exhortea
(să)
  • exhorteze
  • exhorta
  • exhortă
  • exhortase
plural I (noi)
  • exhortăm
(să)
  • exhortăm
  • exhortam
  • exhortarăm
  • exhortaserăm
  • exhortasem
a II-a (voi)
  • exhortați
(să)
  • exhortați
  • exhortați
  • exhortarăți
  • exhortaserăți
  • exhortaseți
a III-a (ei, ele)
  • exhortea
(să)
  • exhorteze
  • exhortau
  • exhorta
  • exhortaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)