exequatur sm [At: ANTONESCU, D. / V: ~tor sn / P: ex-sec-va~ / Pl: ~i / E: fr exequatur, lat exsequatur (cj lui exsequi)] (Jur) 1 (Înv) Formulă executorie. 2 Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 3 Încuviințare dată pentru executarea unei hotărâri judecătorești sau arbitrale străine, prin investirea acesteia cu formulă executorie de către tribunalul locului executării.

EXEQUATUR s.n. invar. Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. [Pron. ex-sec-va-. / < fr. exequatur, cf. lat. exsequatur – să execute].

EXEQUATUR [EX-SEC-VA-] s. n. inv. 1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin. (< fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)

exequatur n. 1. ordin sau permisiune de a executa; 2. autorizare acordată de un suveran unui agent diplomatic străin spre a rezida în țară și a-și exercita funcțiunile.

*exequátur n., pl. tot așa (cuv. care e pers. III sing. a conjunctivuluĭ latin a verbuluĭ éxsequor, „execut”, și care înseamnă să „se execute” și se pron. execŭátur). Autorizare acordată de un suveran unuĭ agent diplomatic orĭ consular străin să exercite în țară funcțiunile care i-s încredințate. Formulă care face executorie o sentență dată în țară străină. Formulă care face executorie o sentență dată de arbitri. – Mulțĭ ignoranțĭ zic exeguatór.

exequator sn vz exequatur

exequatur (lat.) [qu pron. rom. kv] (desp. -qua-) s. n.

exequatur (lat.) [qu pron. cv] (-qua-) s. n.

exequatur s. n. [-qua- pron. -cva-]