2 intrări

2 definiții

excepționá vb., ind. prez. 3 sg. excepționeáză

EXCEPȚIONÁ vb. I. tr. (Rar) A face excepție; a excepta. [Pron. ți-o-. / < it. eccezionare].

Intrare: excepționat
excepționat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular excepționat excepționatul excepționa excepționata
plural excepționați excepționații excepționate excepționatele
genitiv-dativ singular excepționat excepționatului excepționate excepționatei
plural excepționați excepționaților excepționate excepționatelor
vocativ singular
plural
excepționare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular excepționare excepționarea
plural excepționări excepționările
genitiv-dativ singular excepționări excepționării
plural excepționări excepționărilor
vocativ singular
plural
Intrare: excepționa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) excepționa excepționare excepționat excepționând singular plural
excepționea excepționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) excepționez (să) excepționez excepționam excepționai excepționasem
a II-a (tu) excepționezi (să) excepționezi excepționai excepționași excepționaseși
a III-a (el, ea) excepționea (să) excepționeze excepționa excepționă excepționase
plural I (noi) excepționăm (să) excepționăm excepționam excepționarăm excepționaserăm, excepționasem*
a II-a (voi) excepționați (să) excepționați excepționați excepționarăți excepționaserăți, excepționaseți*
a III-a (ei, ele) excepționea (să) excepționeze excepționau excepționa excepționaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)