2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

evidenție sf vz evidență

evedență sf vz evidență

evidență sf [At: IORGOVICI, O. 40/25 / V: (pop) eved~, (înv) ~ție, ~dință, (îvr) ~țiă / Pl: ~țe / E: fr évidence, it evidenza, lat evidenția] 1 Claritate în perceperea unui lucru. 2 Certitudine. 3 (Îe) A scoate (sau a pune) în ~ A scoate la iveală. 4 (Îae) A sublinia. 5 (Îe) A se scoate (sau a se pune) în ~ A căuta să se facă remarcat. 6 (Îae) A-și sublinia ostentativ meritele. 7 (Îe) A ieși în ~ A se reliefa. 8 (Îe) A se remarca (dintr-un grup, dintr-o mulțime). 9 (Rar; îe) A fi în ~ A fi vizibil. 10 (Îe) A fi în ~ța (cuiva) A fi sub observația cuiva. 11 (Îae) A se afla în baza de date a cuiva. 12 Înregistrare a tuturor lucrărilor, bunurilor, persoanelor etc. legate de o anumită activitate. 13 (Ccr) Listă care cuprinde înregistrări de lucrări, bunuri, persoane etc. legate de o anumită activitate. 14 (Îe) A ține (sau a păstra) ~ța sau a ține (sau a avea) în ~ A înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, a lucrurilor și a persoanelor legate de o anumită activitate. 15 (Îe) A avea ~ța (cuiva sau a ceva) A nota în vederea unei observări mai atente. 16 (Îs) ~ța populației Birou al poliției care înregistrează datele civice ale cetățenilor. 17 (Îas) Bază de date rezultată în urma înregistrării datelor civice ale cetățenilor. corectată

evidenția [At: LM / P: ~ți-a / V: (nob) a / Pzi: ~iez / E: evidență] 1 vt A scoate în evidență. 2 vt A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute (în muncă) de cineva. 3 vr A se remarca.

evidențiă sf vz evidență

evidință sf vz evidență

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul lucrului evident; certitudine, claritate. D. Jean Bart știe să dea ficțiunii evidența realității palpabile. IBRĂILEANU, S. 88. În toți timpii... știința a cerut dovezi pozitive, evidențe matematice. MACEDONSKI, O. IV 141. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia, a face ca un lucru să fie clar, limpede pentru toți. Iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență. ANGHEL, PR. 173. 2. Înregistrarea tuturor lucrărilor, bunurilor sau persoanelor legate de o anumită activitate; situație. Economia socialistă se caracterizează printr-o bună gospodărire și evidență riguroasă, prin folosirea rațională și cu cea mai mare grijă a avutului obștesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2588. ◊ Expr. A ține (sau a păstra) evidența = a înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. A se deosebi, a se distinge. În mișcarea de întreceri s-au evidențiat foarte multe femei, care au dat dovadă de avînt în muncă și de inițiativă creatoare. REZ. HOT. I 64. 2. Tranz. A recunoaște oficial și a cita meritele și succesele obținute în muncă de cineva, pentru a-l recompensa în acest fel și a stimula pe tovarășii săi de lucru. În gardă, își îndeplinise datoria cu atîta tragere de inimă încît l-a evidențiat în scris ofițerul. V. ROM. noiembrie 1953, 131. – Pronunțat: -ți-a.

EVIDÉNȚĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenția. ◊ A scoate în evidență = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ține de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].

EVIDENȚIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidență].

EVIDÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

EVIDENȚIÁ vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)

EVIDÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter evident. ◊ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenția. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ține ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia

A SE EVIDENȚIÁ mă ~éz intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se distinge; a se remarca; a se afirma; a se impune; a se ilustra; a se excela; a bria; a străluci. /Din evidență

A EVIDENȚIÁ ~éz tranz. 1) A face să se evidențieze; a scoate la iveală; a reliefa; a remarca; a vădi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaște în mod oficial. /Din evidență

evidență f. caracterul lucrului evident.

*evidénță f., pl. e (lat. evidentia). Calitatea de a fi evident. A fi în evidență, a fi vizibil, aparent. A scoate în evidență, a vădi. V. relief.

arată toate definițiile

Intrare: evidență
evidență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • evidență
  • evidența
plural
  • evidențe
  • evidențele
genitiv-dativ singular
  • evidențe
  • evidenței
plural
  • evidențe
  • evidențelor
vocativ singular
plural
evedență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
evidențiă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
evidenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
evidință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: evidenția
  • silabație: -ti-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • evidenția
  • evidențiere
  • evidențiat
  • evidențiatu‑
  • evidențiind
  • evidențiindu‑
singular plural
  • evidenția
  • evidențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • evidențiez
(să)
  • evidențiez
  • evidențiam
  • evidențiai
  • evidențiasem
a II-a (tu)
  • evidențiezi
(să)
  • evidențiezi
  • evidențiai
  • evidențiași
  • evidențiaseși
a III-a (el, ea)
  • evidenția
(să)
  • evidențieze
  • evidenția
  • evidenție
  • evidențiase
plural I (noi)
  • evidențiem
(să)
  • evidențiem
  • evidențiam
  • evidențiarăm
  • evidențiaserăm
  • evidențiasem
a II-a (voi)
  • evidențiați
(să)
  • evidențiați
  • evidențiați
  • evidențiarăți
  • evidențiaserăți
  • evidențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • evidenția
(să)
  • evidențieze
  • evidențiau
  • evidenția
  • evidențiaseră
evidența
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)