evidența v vz evidenția

evedență sf vz evidență

evidență sf [At: IORGOVICI, O. 40/25 / V: (pop) eved~, (înv) ~ție, ~dință, (îvr) ~țiă / Pl: ~țe / E: fr évidence, it evidenza, lat evidenția] 1 Claritate în perceperea unui lucru. 2 Certitudine. 3 (Îe) A scoate (sau a pune) în ~ A scoate la iveală. 4 (Îae) A sublinia. 5 (Îe) A se scoate (sau a se pune) în ~ A căuta să se facă remarcat. 6 (Îae) A-și sublinia ostentativ meritele. 7 (Îe) A ieși în ~ A se reliefa. 8 (Îe) A se remarca (dintr-un grup, dintr-o mulțime). 9 (Rar; îe) A fi în ~ A fi vizibil. 10 (Îe) A fi în ~ța (cuiva) A fi sub observația cuiva. 11 (Îae) A se afla în baza de date a cuiva. 12 Înregistrare a tuturor lucrărilor, bunurilor, persoanelor etc. legate de o anumită activitate. 13 (Ccr) Listă care cuprinde înregistrări de lucrări, bunuri, persoane etc. legate de o anumită activitate. 14 (Îe) A ține (sau a păstra) ~ța sau a ține (sau a avea) în ~ A înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, a lucrurilor și a persoanelor legate de o anumită activitate. 15 (Îe) A avea ~ța (cuiva sau a ceva) A nota în vederea unei observări mai atente. 16 (Îs) ~ța populației Birou al poliției care înregistrează datele civice ale cetățenilor. 17 (Îas) Bază de date rezultată în urma înregistrării datelor civice ale cetățenilor. corectat(ă)

evidenția [At: LM / P: ~ți-a / V: (nob) ~ța / Pzi: ~iez / E: evidență] 1 vt A scoate în evidență. 2 vt A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute (în muncă) de cineva. 3 vr A se remarca.

evidențiă sf vz evidență

evidenție sf vz evidență

evidință sf vz evidență

EVIDENȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul lucrului evident; certitudine, claritate. D. Jean Bart știe să dea ficțiunii evidența realității palpabile. IBRĂILEANU, S. 88. În toți timpii... știința a cerut dovezi pozitive, evidențe matematice. MACEDONSKI, O. IV 141. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia, a face ca un lucru să fie clar, limpede pentru toți. Iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență. ANGHEL, PR. 173. 2. Înregistrarea tuturor lucrărilor, bunurilor sau persoanelor legate de o anumită activitate; situație. Economia socialistă se caracterizează printr-o bună gospodărire și evidență riguroasă, prin folosirea rațională și cu cea mai mare grijă a avutului obștesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2588. ◊ Expr. A ține (sau a păstra) evidența = a înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate.

EVIDENȚIA, evidențiez, vb. I. 1. Refl. A se deosebi, a se distinge. În mișcarea de întreceri s-au evidențiat foarte multe femei, care au dat dovadă de avînt în muncă și de inițiativă creatoare. REZ. HOT. I 64. 2. Tranz. A recunoaște oficial și a cita meritele și succesele obținute în muncă de cineva, pentru a-l recompensa în acest fel și a stimula pe tovarășii săi de lucru. În gardă, își îndeplinise datoria cu atîta tragere de inimă încît l-a evidențiat în scris ofițerul. V. ROM. noiembrie 1953, 131. – Pronunțat: -ți-a.

EVIDENȚĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenția. ◊ A scoate în evidență = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ține de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].

EVIDENȚIA vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidență].

EVIDENȚĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

EVIDENȚIA vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)

EVIDENȚĂ ~e f. 1) Caracter evident. ◊ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenția. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ține ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia

A EVIDENȚIA ~ez tranz. 1) A face să se evidențieze; a scoate la iveală; a reliefa; a remarca; a vădi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaște în mod oficial. /Din evidență

A SE EVIDENȚIA mă ~ez intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se distinge; a se remarca; a se afirma; a se impune; a se ilustra; a se excela; a bria; a străluci. /Din evidență

evidență f. caracterul lucrului evident.

*evidénță f., pl. e (lat. evidentia). Calitatea de a fi evident. A fi în evidență, a fi vizibil, aparent. A scoate în evidență, a vădi. V. relief.

*evidențiéz v. tr. (d. evident. Cp. cu cadențez, influențez). Barb. răŭ format. Vădesc, scot în evidență. V. conferențiez.

evidență s. f., g.-d. art. evidenței; pl. evidențe

evidenția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. evidențiez (desp. -ți-ez), 3 evidențiază, 1 pl. evidențiem; conj. prez. 1 sg. să evidențiez, 3 să evidențieze; ger. evidențiind (desp. -ți-ind)

evidență s. f., g.-d. art. evidenței; pl. evidențe

evidenția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 evidențiază, 1 pl. evidențiem (-ți-em); conj. prez. 3 să evidențieze; ger. evidențiind (-ți-ind)

evidență s. f., g.-d. art. evidenței; pl. evidențe

evidenția vb. (sil. -ti-a), ind. prez. 1 sg. evidențiez, 3 sg. și pl. evidențiază, 1 pl. evidențiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. evidențieze; ger. evidențiind (sil. -ți-ind)

EVIDENȚĂ s. v. claritate.

EVIDENȚIA vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. remarca. 4. v. afirma. 5. v. accentua. 6. a reieși, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)

EVIDENȚĂ s. claritate, pregnanță. (Se dezvăluie cu ~.)

EVIDENȚIA vb. 1. a se contura, a se delimita, a se desena, a se desluși, a se distinge, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.) 2. a contura, a mula, a reliefa. (Rochia îi ~ corpul.) 3. a se deosebi, a se distinge, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a (se) însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea lui?) 4. a se afirma, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.) 5. a accentua, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 6. a reieși, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)

A evidenția ≠ a ascunde, a masca