EVICȚIUNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra unui lucru. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.