EVAZIV, -Ă, evazivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă o atitudine vagă, neprecisă; ocolit. – Din fr. évasif.

evaziv, ~ă a [At: FILIMON, O. I, 168 / Pl: ~i, ~e / E: fr évasif] 1-2 av, a (Într-un mod) care nu exprimă o atitudine precisă Si: imprecis, ocolit, vag.

EVAZIV, -Ă, evazivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu exprimă o atitudine precisă, categorică; vag, ocolit. – Din fr. évasif.

EVAZIV, -Ă, evazivi, -e, adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care nu exprimă o atitudine precisă, categorică; vag, ocolit; în doi peri. Răspuns evaziv. ▭ Maria tresări îngîndurată și, cu un gest evaziv, care ar fi putut să fie un fel de răspuns, căută să se sprijine de pian. CAMIL PETRESCU, N. 132. ◊ (Adverbial) Răspunse evaziv.

EVAZIV, -Ă adj. (adesea adv.) Vag, neprecis, în doi peri. [< fr. évasif, cf. lat. evadere – a se libera].

EVAZIV, -Ă adj. (și adv.) vag, neprecis, în doi peri. (< fr. évasif)

EVAZIV ~ă (~i, ~e) Care denotă o atitudine nehotărâtă, nesigură, neclară. /<fr. évasif

evaziv a. ce servă a eluda: răspuns evaziv.

*evazív, -ă adj. (d. lat. evásus, part. d. evádere, a evada). Care caută să scape, să eludeze: răspuns evaziv. Adv. În mod evaziv, nu categoric.

evaziv adj. m., pl. evazivi; f. evazivă, pl. evazive

evaziv adj. m., pl. evazivi; f. evazivă, pl. evazive

evaziv adj. m., pl. evazivi; f. sg. evazivă, pl. evazive

evaziv

EVAZIV adj. v. vag.

EVAZIV adj. imprecis, neprecis, vag. (Un răspuns extrem de ~.)

Evaziv ≠ ferm, încredințat