9 definiții pentru eufoniu
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
EUFONIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alamă, folosit de obicei la acompaniament. [Pr.: e-u-] – Din it. eufonio.
EUFONIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alamă, folosit de obicei la acompaniament. [Pr.: e-u-] – Din it. eufonio.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdang
- acțiuni
eufoniu sn [At: TIM. POPOVICI, D. M. / P: e-u~ / Pl: ~ii / E: it eufonio] 1 Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru corespunzător vocii de bariton. 2 Registru de orgă asemănător clarinetului.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
EUFONIU s.n. Instrument muzical de alamă folosit de obicei la acompaniament. ♦ Registru de orgă asemănător clarinetului. [Pron. -niu. / < it. eufonio].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
EUFONIU s. n. instrument muzical de suflat din alamă, folosit în fanfară, cu registru corespunzător vocii de bariton. (< it. eufonio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
EUFONIU n. Instrument muzical de alamă, folosit la acompaniament. /<it. eufonio
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
eufoniu [niu pron. nĭu] (desp. e-u-) s. n., art. eufoniul; pl. eufonii, art. eufoniile (desp. -ni-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
eufoniu [niu pron. nĭu] (e-u-) s. n., art. eufoniul; pl. eufonii, art. eufoniile (-ni-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
eufoniu s. n. (sil. e-u-) [-niu pron. -niu], art. eufoniul; pl. eufonii, art. eufoniile (sil. -ni-i-)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
eufoniu(m) 1. Instrument compus din tuburi de sticlă acordate (I), construit de Chladani în 1790. Prin atingerea lor cu degetele umezite în apă, tuburile produceau vibrații* longitudinale. Ele transmiteau însă vibrații transversale barelor de oțel cu care erau puse în legătură. 2. Instr. de suflat de alamă, întrebuințat în fanfară (6), cu registru (1) corespunzător vocii de bariton (I, 1). Echiv. germ. Barytonhorn [Bariton (II, 3)]. V. fligorn (2).
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: e-u-
- pronunție: eufonĭu
substantiv neutru (N53) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
eufoniu, eufoniisubstantiv neutru
- 1. Instrument muzical de alamă, folosit de obicei la acompaniament. DEX '09 DEX '98 DN
- 1.1. Registru de orgă asemănător clarinetului. DN
-
etimologie:
- eufonio DEX '09 DEX '98 DN