ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole.

etolă sf [At: SEVERIN, S. 53 / Pl: ~le / E: fr étole] 1 Fâșie lungă de mătase sau de stofă, brodată cu motive religioase, pe care preoții catolici o poartă petrecută pe după gât în timp ce oficiază o slujbă religioasă Cf paliu¹, patrafir, orar¹. 2 Eșarfă lungă de blană purtată de femei petrecută pe după gât și lăsată să atârne în față, peste haine.

ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole.

ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă, constînd dintr-o fîșie lată de lînă sau de mătase, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. (Învechit) Fîșie lungă de blană purtată de femei la gît, peste haină.

ETOLĂ s.f. Fîșie lată de mătase, purtată ca podoabă în timpul serviciului religios de preoții catolici. [< fr. étole].

ETOLĂ s. f. 1. fâșie lată purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. eșarfă de blană purtată de femei. (< fr. étole)

ETOLĂ ~e f. 1) Fâșie de stofă purtată de preoții catolici în timpul oficierii slujbei religioase. 2) Fâșie lungă și lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau pe umeri. /<fr. étole

etolă s. f., g.-d. art. etolei; pl. etole

etolă s. f., g.-d. art. etolei; pl. etole

etolă s. f., g.-d. art. etolei; pl. etole