etocrație sf [At: DN² / E: fr ethocratie] Guvernare fundată numai pe principiile moralei.

ETOCRAȚIE s.f. Guvernare fundată numai pe principiile moralei. [Gen. -iei. / < fr. ethocratie, cf. gr. ethos – morav, kratos – putere].

ETOCRAȚIE s. f. guvernare fundată numai pe principiile moralei. (< fr. éthocratie)

etocrație (desp. -to-cra-) s. f., art. etocrația, g.-d. etocrații, art. etocrației

etocrație (-to-cra-) s. f., art. etocrația, g.-d. etocrații, art. etocrației

etocrație s. f. (sil. -cra-), art. etocrația, g.-d. etocrații, art. etocrației

ETO- „morav, obicei, comportament”. ◊ gr. ethos „obicei, caracter” > fr. étho-, germ. id., engl. id., it. eto- > rom. eto-. □ ~crație (v. -crație), s. f., guvernămînt fondat numai pe principiile moralei; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a obiceiurilor, practicilor și uzanțelor etnice; ~gramă (v. -gramă), s. f., înregistrare a comportamentului animalelor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină avînd ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. Știință care studiază evoluția comportamentului și modul de viață al plantelor și animalelor. 3. Știința legilor care determină formarea caracterelor; ~mer (v. -mer), s. n., organism vegetal cu un număr normal de cromozomi; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a defectologiei care studiază deficiențele de conduită; ~pee (v. -pee), s. f., 1. Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri. 2. Figură de compoziție constînd în zugrăvirea caracterului sau a structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvîntare.