20 de definiții pentru etimologie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ETIMOLOGIE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia.

etimologie sf [At: ST. LEX. 220r/19 / V: (înv) ~oghie / Pl: ~gii / E: fr étymologie, lat etimologia cf ngr ετυμολογία] 1 (Înv) Morfologie. 2 Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 3 (Îs) ~ populară Modificare a formei unui cuvânt mai puțin cunoscut (recent intrat în limbă) prin apropierea acestuia de alte cuvinte, mai cunoscute și asemănătoare ca formă și uneori ca sens. 4 (Îs) ~ multiplă Proveniență a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. 5 Etimon. 6 Ramură a lingvisticii care stabilește originea cuvintelor unei limbi.

ETIMOLOGIE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. Etimologie populară = modificarea formei unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia.

ETIMOLOGIE, etimologii, s. f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi, cu scopul de a le determina forma originară, înțelesul primar și evoluția istorică. ♦ (Învechit) Parte a gramaticii care studiază părțile vorbirii și modificările lor; morfologie. 2. Explicație istorică a sensului și a formei unui cuvînt. Etimologia cuvîntului poate fi stabilită numai prin legile de dezvoltare istorică a sistemului fonetic. MACREA, F. 32. Numele ei [al crizantemei]... Însemnează floare de aur, dar realitatea e mult mai încîntătoare decît această etimologie. GALACTION, O. I 325. ◊ Etimologie populară = modificare a formei unui cuvînt (de obicei recent intrat în limbă) sub influența unui cuvînt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și, adesea, legături de sens. Prin etimologie populară «lingoare» a devenit «lungoare», fiind vorba de o boală lungă».Alte derivate împrumutate... au nevoie de o oarecare adaptare, care se îndeplinește sau pe cale de analogie, sau pe cale de etimologie populară. GRAUR, F. L. 115.

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor. 2. Explicare istorică a sensului și a formei unui cuvînt. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populară = modificare a unui cuvînt sub influența unui alt cuvînt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă; etimologie multiplă = explicarea originii unui cuvînt prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia – studiul înțelesului adevărat < etymos – adevărat, logos – studiu].

ETIMOLOGIE s. f. 1. stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. ♦ ~ multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin mai multe etimoane. ♦ ~ populară = modificare a formei unui cuvânt sub influența unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă. 2. etimon. 3. ramură a lingvisticii care studiază istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor. (< fr. étymologie, lat., gr. etymologia)

ETIMOLOGIE, (2) etimologii, s.f. 1. Stabilirea originii unui cuvânt. 2. Etimon.

ETIMOLOGIE ~i f. 1) Ramură a lingvisticii, care se ocupă cu studiul originii cuvintelor, stabilind evoluția lor fonetică și semantică. 2) Explicație a originii unui cuvânt. /<fr. étymologie, lat. etymologia

etimologie f. 1. derivarea unei vorbe; 2. știință ce studiază origina vorbelor spre a determina sensul cel adevărat; 3. partea gramaticei numită obișnuit morfologie.

*etimologíe f. (vgr. etymología, d. étymos, adevărat, curat, și lógos, cuvînt). Originea unuĭ cuvînt. Știința care caută originea cuvintelor. O parte a gramaticiĭ numită obișnuit morfologie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

etimologie s. f., art. etimologia, g.-d. art. etimologiei; pl. etimologii, art. etimologiile (desp. -gi-i-)

etimologie s. f., art. etimologia, g.-d. art. etimologiei; pl. etimologii, art. etimologiile

etimologie s. f., art. etimologia, g.-d. art. etimologiei; pl. etimologii, art. etimologiile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ETIMOLOGIE s. (LINGV.) 1. origine. (A stabilit ~ cuvântului.) 2. v. etimon.

ETIMOLOGIE s. (LINGV.) 1. origine. (A stabilit ~ cuvîntului.) 2. (concr.) etimon. (Aceasta este ~ corectă.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ETIMOLOGIE s. f. (cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia < etymos „adevărat”, „real” + logos „cuvânt”, „știință”): 1. origine a unui cuvânt (v. și origine). 2. ramură complexă a lingvisticii care se ocupă cu originea și cu evoluția formală și semantică a cuvintelor. Preocupări de a stabili originea cuvintelor au existat încă din antichitate, dar ea s-a constituit ca știință abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice și cu întemeierea gramaticii istorice și comparate. Metoda principală de cercetare folosită în e. este metoda istorică; alături de aceasta este folosită și metoda structuralistă care are în vedere: structura limbii, caracterul sistematic al derivării și al morfologiei, presiunea sistemului, forța analogiei, apartenența unităților lexicale la anumite câmpuri morfosemantice, cu alte cuvinte întregul ansamblu de relații fonetice, morfologice, semantice și de altă natură, în care pot intra cuvintele unei limbi. Pe această disciplină mixtă se sprijină aproape toate celelalte discipline lingvistice, în sensul că orice lucrare de lingvistică, din orice ramură a științei limbii, face apel direct sau indirect la ea. E. comportă multe greutăți și reclamă o imensă muncă de documentare, studiul ei fiind deosebit de complicat. Problemele ei au stat în atenția multor lingviști din țara noastră, o contribuție însemnată în acest sens aducând B. P. Hasdeu, V. Bogrea, I.-A. Candrea, N. Drăganu, Sextil Pușcariu, H. Tiktin, Iorgu Iordan, Al. Graur, Gh. Ivănescu, N. A. Ursu, Gh. Mihăilă, Th. Hristea, A. Avram etc. ◊ ~ internă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate creațiile lexicale interne ale unei limbi, sistemul de formare a cuvintelor (derivarea, compunerea, conversiunea). ◊ ~ externă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate împrumuturile lexicale ale unei limbi (neologismele). ◊ ~ populară (atracție paronimică): modificare a formei unui cuvânt (de obicei recent intrat în limbă) sub influența altui cuvânt mai cunoscut, cu care se aseamănă ca formă și de la care s-ar putea crede că derivă. Astfel: funicular a fost modificat sub influența lui furnică și a devenit furnicular; lingoare a fost modificat sub influența lui lung și a devenit lungoare (fiind vorba de o „boală lungă”) etc. (v. și atracție). Denumirea de e. populară i-a fost dată de lingvistul german E. Förstemann prin termenul de Volksetimologie. A fost discutată de mai mulți lingviști români și străini. În lingvistica românească, cel care i-a dedicat un studiu amplu în lucrarea sa „Probleme de etimologie”, București, 1968, pp. 205-275, este Theodor Hristea. Acest fenomen lingvistic joacă un rol deosebit în viața oricărei limbi. El se poate manifesta în limba oricărui subiect vorbitor, în orice mediu social și explică cuvintele exclusiv sincronic (arată cum funcționează în limbă în momentul interpretării lor). Prin e. populară vorbitorii încearcă să-și lămurească anumite cuvinte, vechi sau noi, frecvente sau rare în limbă, cu sensuri neclare sau cu forme neobișnuite, în general puțin cunoscute sau susceptibile de a fi interpretate prin falsă asociație etimologică. Un rol deosebit în acest fenomen îl au asemănarea formală (uneori și cea semantică) dintre cuvântul care este supus e. populare (elementul indus) și cuvântul care o provoacă (elementul inductor) și asociația de idei pe care o face vorbitorul în legătură cu sensurile acestora. Numărul e. populare este foarte mare atât în limba română, cât și în alte limbi. Ele se pot clasifica după următoarele criterii: 1. după originea termenilor care vin în contact (cel indus și cel inductor): a) e. populare în care termenii sunt de origini complet diferite (mult mai numeroase decât cele în care termenii se înrudesc): rom. razie (< it. razzia) a devenit în vorbirea țăranilor rază (< lat. pop. radia); fr. hebdomadaire „săptămânal” (< lat. hebdomadarius) s-a transformat în vorbirea oamenilor lipsiți de cultură din Franța în hebdromadaire, sub influența lui dromadaire „cămilă cu o cocoașă” (< lat. dromedarius); rom. feminin (< fr. féminin, lat. femininus) se pronunță aproape general femenin, prin atracția cuvântului femeie (< lat. familia) etc.; b) e. populare în care termenii sunt înrudiți genealogic (mai rare decât primele): Bonaparte a devenit în vorbirea oamenilor simpli Bunăparte, sub influența adjectivului bună (< lat. bonus, -a, -um); rom. contravenient (< fr. contrevenant, germ. Kontravenient) devine contravenit, formă latinizată sub influența lui veni (< lat. venire); coxalgie (< fr. coxalgie) s-a transformat în copsalgie, sub influența substantivului coapsă (< lat. coxa); rom. incubație (< fr. incubation) devine incuibație sau încuibație prin asocierea sa cu substantivul cuib (< lat. cubium) și verbele încuiba (< în- + cuib + -a) și cuibări (< cuibar + suf. -i); nevroză (< fr. nevrose) e modificat în nervoză sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); neurologie (< fr. neurologie) e deformat în nervologie sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); Portugalia devine Portocalia după substantivul portocală (< ngr. portokáli); prizonier (< fr. prisonnier) s-a transformat în prinzonier sub înrâurirea lui prins (< a prinde < lat. prehendere); responsabil (< fr. responsable) este modificat la răspunzabil după verbul a răspunde (< lat. respondere); estradă (< fr. estrade) devine stradă sub influența substantivului stradă (< ngr. stráta, it. strada) etc. 2. după relațiile de ordin formal și semantic care există între elementul indus și cel inductor: a) e. populare în care termenii sunt asemănători din punct de vedere formal și semantic (aparțin aceleiași sfere semantice) sau permit stabilirea unei legături logice între ei. Sunt cele mai numeroase: policlinică este pronunțat boliclinică prin asociere cu termenul boli; poțiune (calmantă) e pronunțat porțiune, sub influența lui porție; dactilografă e pronunțat fie actilografă, sub influența substantivului acte, fie dictalografă, sub influența substantivului dictare; lapsus e rostit lipsus, datorită substantivului lipsă; astenie devine ostenie, sub influența verbului osteni; arogant a fost pronunțat aerogant, după locuțiunea a-și da aere; basculantă e rostit basculată datorită adjectivului lată; regional (în Transilvania, Crișana și Banat) treaptă e înlocuit prin dreaptă datorită paronimiei termenilor și faptului că treptele sunt „drepte” etc.; b) e. populare în care cei doi termeni sunt numai în raporturi de natură formală (de la similitudine la omonimie), iar modificarea e incompletă: regional (Oltenia), bormașină e pronunțat boiermașină, sub influența lui boier; apă chiară („apă clară”), cu chiară din lat. clara, a devenit apă chioară; gaz metan a devenit gaz metal; it. pomi dei Mori („pommes des Maures”) „pătlăgele roșii”, s-a transformat în franceză în pommes d’amour, sub influența lui amour; germ. Packwagen (< Pack „pachet” + Wagen „vagon”) a devenit în limba română patvagon, sub influența lui pat. 3. după felul în care se exercită acțiunea fenomenului asupra cuvintelor există patru tipuri fundamentale de e. populară: care atinge numai forma cuvântului, care atinge numai sensul cuvântului, care atinge și forma, și sensul cuvântului, care nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului (latentă). a) E. populară care atinge forma cuvântului este cea mai frecventă. Este modificată parțial structura fonetică a cuvântului supus etimologiei (a elementului indus), în partea inițială sau finală: Dimitrov este pronunțat Dumitrov, sub influența lui Dumitru; Fortuna este pronunțat Furtuna, sub influența lui furtună; acoladă e pronunțat arcoladă sub influența lui arc; cooperativă devine comparativă sub influența lui a cumpăra; ferestrău > fierăstrău sub influența lui fier; fricție > frecție sub influența lui a freca; lăcaș și lăcui > locaș și locui sub influența lui loc; pârlog > pirlog sub influența lui pir; somieră > somnieră sub influența lui somn; busculadă > brusculadă sub influența lui a brusca; remunerație > renumerație sub influența lui a număra; pârău (părău) > pârâu sub influența lui râu; primar > primare sub influența lui mare; filigran > filigram sub influența lui gram; funebru > funegru sub influența lui negru; escortă > iscurtă sub influența lui scurt; lăstun > lăsturn sub influența lui turn; tramcar > tramcal sub influența lui cal; trandafil > trandafir sub influența lui fir etc. Este substituit uneori cuvântul supus e. populare (element indus) prin cuvântul care provoacă e. populară (element inductor), ajungându-se la omonimie: *urgior („furuncul al pleoapelor”) a devenit urcior, *som (pește) > somn, sfară („fum”) > sfoară (în „a da sfoară-n țară”), caritate > calitate (în „soră de calitate”), campanie > companie (în „pat de companie”), corvetă („navă de război”) > covertă („punte superioară la un vas maritim”), deportat > depărtat, facțiune > fracțiune (în „fracțiune politică”), nefroză (boală de rinichi) > nevroză (boală de nervi), prenume > pronume; țigaie > țigară (în „lână țigară”), Königgrätz > Câne-creț, Barba-rossa > barbă-roasă etc. b) E. populară care atinge sensul cuvântului (schimbă sensul originar, restrânge acest sens, adaugă un nou sens, deformează sensul) este mai puțin frecventă decât cea care atinge forma cuvântului: babalâc („moșneag venerabil”), care era folosit ca titlu de respect, a devenit cu vremea un cuvânt cu sens peiorativ, complet schimbat, datorită asocierii lui cu babă; siestă („odihnă de după prânz”) este asociat de unii vorbitori cu verbul a sta și de aici noul sens restrâns de „repaus la pat, după masa principală”; a căpia (cu referire la oi) „a se îmbolnăvi de capie” s-a folosit ulterior și cu referire la oameni, sub influența lui cap (cu sensul de „a se sminti”, „a înnebuni”); mutual cu sensul de „pe ascuns”, legându-l de muțește; vindicativ („răzbunător”), cu sensul de „vindecător”, fiind asociat cu a vindeca (în „medicamente vindicative”); temerar („îndrăzneț”), cu sensul de „fricos”, „temător”, fiind simțit ca un derivat al lui a se teme etc. c) E. populară care atinge forma și sensul cuvântului (mai mult forma și mai puțin sensul, mai mult sensul și mai puțin forma, ambele deopotrivă) este mai rar întâlnită: epilepsie e pronunțat pedepsie, sub influența lui pedeapsă și a lui pedepsi; a făreca („a potcovi”) > a fereca sau a fiereca („a încătușa”), sub influența lui fier; stomatologie > stomacologie sub influența lui stomac; expoziție > dispoziție; cârdășie („tovărășie”) > cărdășie („clică”), sub influența lui cârd și a locuțiunii verbale a-și băga în cârd (cu cineva); intreprind („curajos”) > întreprid („întreprinzător”), sub influența lui a întreprinde; hidos > hâdos, sub influența lui hâd etc. d) E. populară latentă este o falsă asociație etimologică; ea nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului, dar stabilește false legături de înrudire între doi termeni care n-au nimic comun din punct de vedere etimologic: dar (< v. sl.) este încadrat de unii în familia verbului a da (< lat.), datorită asemănării formale și faptului că „darul se dă”; a depila „a îndepărta părul de pe piele” (< fr.) este asociat adesea cu piele (< lat.) și încadrat în familia acestuia; șezlong „scaun lung” (< fr.) este legat de verbul a ședea (< lat.); perie (< v. sl.) și perucă (< fr., it.) sunt asociate cu păr (< lat.) pentru că „sunt făcute din păr”; patrulă (< germ.) este pus în legătură cu patru (< lat.); pufoaică (< rus.) e legat de puf (< bg.); bancher (< it., fr.) este apropiat de cuvântul bani; a mâna (< lat.) e trecut în familia lui mână (< lat.); a omorî e legat de om, capișon de cap, primă de a primi, cezariană de Caesar etc. Un aspect al e. populare latente este și asocierea stabilită de vorbitori între două omonime (cu aceeași e. sau cu e. diferite): între substantivul mare (< lat. mare, -is) și adjectivul mare (< lat. mas, maris); între substantivul gol din terminologia sportivă (< engl. goal) și adjectivul și substantivul gol „vid” (< v. sl.); între rasol din terminologia culinară (< v. sl.) și rasol (< ras + suf. -ol) din expresia bărbierilor „a da rasol”; între a pili „a bea” (< țig. pilo) și instrumentul pilă (< fr.); între râs (< animalul: < v. sl.) și râs (< a râde), între pană (< fr.) din expresiile „a fi în pană”, „a rămâne în pană” și pană (< lat. pinna); între carte din „carte poștală” (< fr. carte) și carte (lat. charta) etc. Unele e. populare au fost asimilate de limba literară: carte („scrisoare”), fereca, pârâu, pufoaică, sunătoare etc.; altele nu au perspective de generalizare, deși, regional, au răspândire mare: dreaptă (pentru treaptă), filigram (pentru filigran), renumerație (pentru remunerație), somnieră (pentru somieră), țigară în „lână țigară” (pentru țigaie) etc.; altele sunt accidentale: aerogant (arogant), dispoziție (expoziție), luminărică (lumânărică), telegrabnică (telegramă) etc. ◊ ~ latinizantă: explicare fantezistă a originii unui cuvânt numai prin limba latină. Astfel, clește ar proveni din lat. forceps (în realitate provine din v. sl. klĕšta); slujitor ar proveni din lat. servitor (în realitate derivă de la verbul sluji, din v. sl. sluziti + suf. -tor) etc. ◊ ~ multiplă: explicare a originii unui cuvânt prin mai multe etimoane, ținându-se seama de toate sensurile acestuia. Astfel substantivul lampă, cu sensul de „lampă cu ulei” și cu forma lambă provine din neogreacă; cu sensul de „lampă de petrol” și cu forma lampă provine atât din neogreacă, cât și din germană, franceză, rusă și maghiară (cf. ngr. lampa < v. gr. lampas, fr. lampe, germ. Lampe, rus. lampa, magh. lampa). Majoritatea lingviștilor români sunt de părere că cele mai multe împrumuturi neologice din limba română au o e. multiplă. Aceasta se explică prin faptul că la constituirea vocabularului neologic al limbii noastre moderne au contribuit mai multe limbi: latina savantă, neogreaca, italiana, germana, rusa și mai ales franceza. Posibilitatea împrumutării multor neologisme din mai multe limbi de cultură – în aceeași epocă istorică sau la distanță în timp și în spațiu – este confirmată de existența variantelor lexicale etimologice, nediferențiate semantic în raport cu forma acceptată din limba literară. Astfel: aghent (< rus. aghent, germ. Agent) în raport cu agent (< fr. agent, it. agente); haractir (< ngr. haraktir) și haracter (< rus. harakter), în raport cu caracter (< fr. caractère) și caracter (< cf. lat. character, germ. Charakter); monetă (< it. moneta, cf. lat. moneta), în raport cu monedă (< ngr. moneda) etc. O contribuție importantă în domeniul e. multiple a adus-o acad. Al. Graur.

ETIMO- „etimon, sens adevărat”. ◊ gr. etymos „real, veritabil, adevărat” > fr. étymo-, germ. id., it. etimo- > rom. etimo-.~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etimologie; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Stabilire a originii unui cuvînt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi.

Intrare: etimologie
etimologie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • etimologie
  • etimologia
plural
  • etimologii
  • etimologiile
genitiv-dativ singular
  • etimologii
  • etimologiei
plural
  • etimologii
  • etimologiilor
vocativ singular
plural
etimologhie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

etimologie, etimologiisubstantiv feminin

  • 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: origine
    • format_quote Etimologia cuvîntului poate fi stabilită numai prin legile de dezvoltare istorică a sistemului fonetic. MACREA, F. 32. DLRLC
    • format_quote Numele ei [al crizantemei]... însemnează floare de aur, dar realitatea e mult mai încîntătoare decît această etimologie. GALACTION, O. I 325. DLRLC
  • 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Etimon. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: etimon
    • 3.1. Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. DEX '09 DN
    • 3.2. Etimologie populară = modificare a formei sau a sensului unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă și uneori de sens. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Prin etimologie populară «lingoare» a devenit «lungoare», fiind vorba de o «boală lungă». DLRLC
      • format_quote Alte derivate împrumutate... au nevoie de o oarecare adaptare, care se îndeplinește sau pe cale de analogie, sau pe cale de etimologie populară. GRAUR, F. L. 115. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.