eternitate sf [At: HELIADE, D. J., 170 / Pl: (rar) ~tăți / E: fr éternité] 1 Durată fără început și fără sfârșit. 2-3 (Caracterul a) ceea ce este fără început și fără sfârșit Si: infinitate, nesfârșit. 4-5 (Caracterul a) ceea ce există în afara oricăror determinări cronologice Si: vecie, veșnicie. 6 Durată infinită în timp a cărei existență este recunoscută de experiența omenească. 7-8 (Caracterul a) ceea ce există dintotdeauna și va exista întotdeauna Si: permanență. 9 (Îlav) Pentru ~ Pentru totdeauna. 10 Durată fără sfârșit. 11-12 (Caracterul a) ceea ce este fără sfârșit. 13 (În limbajul bisericesc) Viață veșnică. 14 (Îlav) În ~ Întotdeauna. 15-16 (Calitate a) ceea ce este destinat să trăiască etern în amintirea oamenilor. 17 Perioadă de timp foarte îndelungată.

ETERNITATE, (rar) eternități, s. f. Faptul de a fi etern; existența infinită în timp, constituind una dintre proprietățile de bază ale materiei; durată nelimitată, veșnicie. Crestele acoperite de zăpadă lucesc albe și reci, ca într-o eternitate polară. BOGZA, Ț. 46. Ne-am luat adio cu ezitări, cu păreri de rău de la priveliștile care ne dăduse puțin senzația și a eternității și a vremelniciei. IBRĂILEANU, A. 83. ◊ (Poetic) Ca o stea ce strălucește din adînci eternități. MACEDONSKI, O. I 155. ♦ Perioadă foarte lungă. Cu gîndul, ea soarbe poate o eternitate de fericiri! ODOBESCU, S. III 36.

ETERNITATE, (rar) eternități, s. f. Faptul de a fi etern; existență infinită în timp, constituind una dintre proprietățile de bază ale materiei; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. – Fr. éternité, (lat. lit. aeternitas, -atis).

ETERNITATE s.f. Faptul de a fi etern; durată nelimitată, veșnicie. ♦ (P. ext.) Perioadă foarte lungă. [Cf. lat. aeternitas, fr. éternité].

ETERNITATE s. f. faptul, însușirea de a fi etern; veșnicie. (< fr. éternité, lat. aeternitas)

ETERNITATE f. 1) Caracter etern; veșnicie; vecie. 2) Perioadă de timp, de foarte lungă durată. [G.-D. eternității] /<fr. éternité, lat. aeternitas, ~atis

eternitate f. 1. durată fără început și fără sfârșit; 2. vieață viitoare; 3. fig. timp foarte lung.

*eternitáte f. (lat. aetérnitas, -átis). Veșnicie, durată fără început și sfîrșit. Vĭața viitoare: a cugeta la eternitate. Un timp foarte îndelungat: e o eternitate de cînd nu te-am văzut.

eternitate s. f., g.-d. art. eternității

eternitate s. f., g.-d. art. eternității

eternitate s. f., g.-d. art. eternității

ETERNITATE s. v. veșnicie.

ETERNITATE s. nemurire, vecie, veșnicie, (livr.) perpetuitate, (reg.) săvîrșie, (înv.) nemuritorie. (Fapta sa i-a asigurat ~.)

Eternitate ≠ efemeritate, temporalitate

Sub specie aeternitatis (lat. „Din punctul de vedere al eternității”) – Spinoza, în Etica (cartea V, teorema 29), discută despre „puterea de a concepe lucrurile, din punctul de vedere al eternității”, analizînd relațiile dintre trup și suflet. După apariția lucrării (1678) care a avut răsunet, formula lui Spinoza a intrat în vorbirea curentă și de atunci e adresată de obicei celor ce concep sau judecă lucrurile sub specie aeternitatis. Uneori, pierzind caracterul filozofic și cîștigînd o nuanță de ironie, se aplică persoanelor care privesc fapte mărunte, banale, elemere „prin prisma veșniciei”. FIL.